Taxa de primă înmatriculare, învinsă la Luxemburg

Taxa de primă înmatriculare, învinsă la Luxemburg
Sute de clujeni ar putea profita după ce Curtea Europeană de Justiţie s-a pronunţat ieri în privinţa legalităţii taxei de primă înmatriculare percepută de România: aceasta încalcă legislaţia UE.

Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene (CEJ) s-a declarat împotriva taxei de primă înmatriculare percepută în România pentru maşinile second-hand achiziţionate în state ale Uniunii Europene (UE), ca precondiţie la intrarea în legalitate a autovehiculului. Taxa contravine legislaţiei UE.

"Respectiva lege (prin care s-a introdus taxa de poluare la prima înmatriculare - n. red.) are efectul de a descuraja importul şi punerea în circulaţie a maşinilor second-hand cumpărate în alte state membre", se precizează într-un comunicat de presă al CEJ. Clujeanul Florin Cristea, unul dintre avocaţii care au reprezentat în instanţă sute de cazuri în care se cerea recuperarea taxei de poluare, crede că opinia CEJ ar putea garanta o practică unitară a instanţelor în ceea ce priveşte admiterea de petiţii de contestare a prevederilor legale.

"Eu nu pot decât să salut decizia Curţii de Justiţie pentru că nu face altceva decât să readucă totul într-o zonă de normalitate. În mod cert, legislaţia internă pe care noi o avem, şi o avem încă, în materie de taxă de poluare contravine tratatelor care reglementează modul de funcţionare UE", a spus Cristea, arătând şi că spera ca legislatorul din România să "se alinieze cât de curând" la această hotărâre. "Sperăm că pe viitor nu vor mai fi situaţii de genul celor pe care le-am întâlnit în foarte multe rânduri în ţară la noi, în condiţiile în care se impunea această taxă de poluare ca o condiţie sine qua non prealabilă înmatriculării vehiculului. N-am făcut o statistică a cazurilor pe care le-am reprezentat în instanţă în ultimii ani, în orice caz, începând cu 2008, sunt, poate, peste 100", a mai spus avocatul.

În ceea ce priveşte practica instanţelor, Cristea spune că acestea au reacţionat favorabil sau defavorabil admiterii solicitărilor clujenilor de a-şi recupera banii plătiţi la stat, în funcţie de modificările şi amendamentele legii. "Au fost diferite perioade privind orientarea instanţelor într-un fel sau în altul. În funcţie de modificările suferite de ordonanţa 50/2008, care instituie taxa de poluare, practic, s-au formulat mai multe teorii, mai multe opinii consfinţite prin hotărâri judecătoreşti", spune Florin Cristea. El a apreciat că în perioada 15 decembrie 2008 - septembrie 2009, la nivel de Curte de Apel s-au admis cele mai multe cereri.

"În lumina Curţii Europene cred că se vor schimba lucrurile şi vor fi şanse reale ca toate cauzele să fie soluţionate într-un anumit mod şi acesta să fie unitar. În principiu, dreptul la petiţie este liber, oricine poate adresa o cerere instanţei de judecată şi în această materie sunt cel puţin două situaţii ipotetice: au fost persoane care au plătit taxa de poluare şi au dorit s-o recupereze şi au fost persoane care nu au plătit-o şi s-au adresat direct instanţei pentru a-şi înmatricula autovehiculul pe teritoriul României, fără plata acestei taxe", a adăugat el.

Tribunalul Cluj a fost cea de-a treia instanţă din Transilvania, după Arad şi Mureş, care a admis, în urma unui proces, anularea taxei de primă înmatriculare. Soluţia de anulare a taxei dată la Cluj a fost pronunţată de un complet de judecători compus din Georgeta Gliga şi Cristi Danileţ. Primul clujean care a obţinut în instanţă anularea taxei a fost Nicodim Giurgiu, care a cumpărat un autoturism Ford Mondeo, fabricat în 2001, iar pentru înmatricularea lui a trebuit să plătească o taxă de 6.036 de lei. Avocatul său a fost Cosmin Costaş, primul care a învins "taxa de înmatriculare" într-un proces la Tribunalul Arad. Opinia CEJ în privinţa taxei de primă înmatriculare a fost solicitată de Tribunalul Sibiu unde se judecă dosarul unui român obligat să achite taxa, în valoare de 7.500 de euro, mai mult decât valoarea maşinii achiziţionate.

 

Comenteaza