Țeapă de zile mari. S-a încrezut în cine nu trebuie și a rămas fără 45.000 de euro

Țeapă de zile mari. S-a încrezut în cine nu trebuie și a rămas fără 45.000 de euro
Un bărbat este cercetat pentru de delapidare. Acesta ar fi convins o femeie să-i încredințeze 45000 de euro, bani destinați achiziționării unui apartament.

Escrocul, un bărbat de 42 de ani din Turda, ar fi acționat în perioada martie 2013 - august 2014, înterval în care ar fi determinat victima să-i depună în contul personal suma de bani, promiţându-i că va achiziţiona, în numele ei, un apartament în municipiu.

"După ce partea vătămată ar fi dat curs celor solicitate, cel bănuit de comiterea faptei ilicite ar fi utilizat banii în folos personal. La data de 8 ianuarie, în urma cercetărilor desfăşurate, s-a propus continuarea urmăririi penale faţă de bărbat, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune", au precizat polițiștii.

În cauză, cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Comenteaza