Testamentul mitropolitului Clujului: Doresc ca Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” să îmi ducă mai departe memoria. VEZI TEXTUL INTEGRAL
- Scris de Ovidiu Cornea
- 04 Feb 2011, 11:11
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Testamentul Înaltpreasfinţitului părinte mitropolit Bartolomeu (foto) a fost făcut public de reprezentanţii Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului.
Mitropolitul Bartolomeu şi-a exprimat dorinţa, prin intermediul Testamentului său, ca Fundaţia care îi poartă numele să îi ducă mai departe memoria şi la cârma Mitropoliei să vină un urmaş "vrednic şi demn, credincios Bisericii Ortodoxe".
Testamentul a fost întocmit de mitropolitul Clujului la vârsta de 88 de ani, „aflându-mă în deplinătatea facultăţilor mintale, nesilit de nimeni, din voinţa mea liberă şi neviciată, dar cu sănătatea trupului din ce în ce mai şubredă şi cu sentimentul că nu mai e mult până când Domnul mă va chema acolo unde va crede El de cuviinţă”.
În textul documentului mitropolitul precizează că fiind călugăr de la 20 de ani a renunţat la orice fel de moştenire din partea părinţilor, iar economiile băneşti din ultima perioadă, pentru eventuale trebuinţe medicale, vor fi transferate Fundaţiei "Mitropolitul Bartolomeu".
Toate drepturile de autor, inclusiv de pe urma Bibliei, la diortosirea căreia mitropolitul Bartolomeu a lucrat 11 ani, au fost încredinţate de către ierarh de asemenea Fundaţiei "Mitropolitului Bartolomeu".
"Sub auspiciile" Fundaţiei amintite sunt şi biblioteca, manuscrisele personale precum şi colecţia de fotografii, acte şi scrisori, aflate la mănăstirea Nicula, al cărei stareţ face parte din Colegiul DIrector al Fundaţiei. La acestea va avea acces, "dacă şi când se va considera că acestea pot prezenta un oarecare interes pentru cultura românească" profesorul universitar Aurel Sasu, care şi-a dat acordul în acest sens.
"La cârma Mitropoliei îmi doresc un urmaş vrednic şi demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al corupţiei de orice fel şi sub orice formă, care să continue şi să desăvârşească ceea ce am început eu", mai precizează mitropolitul Bartolomeu în Testamentul său, enumerând câteva dintre proiectele pe care le-a demarat.
Între acestea se numără pictarea în tehnică mozaic a catedralei mitropolitane, Radio Renaşterea, Revista Tabor, "continuarea lucrărilor la mozaicurile din biserica <Schimbarea la Faţă> din Cluj-Napoca, sub coordonarea pictorului şi teologului italian Marko Ivan Rupnik", canonizarea şi cultul Sfântului Pahomie de la Gledin şi al Sfinţilor Martiri Năsăudeni, grădiniţa "Sfntul Stelian"
Puteţi citi Testamentul integral al mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania în documentul ataşat.

Comenteaza