Teste peste teste. Ce îi așteaptă pe elevi la întoarcerea din vacanță

Teste peste teste. Ce îi așteaptă pe elevi la întoarcerea din vacanță
Măsurile pe care Ministerul Educaţiei le pregăteşte pentru la toamnă pentru toţi elevii din România.

Ministerul Educaţiei pregăteşte pentru noul an şcolar măsuri-fulger ce privesc modul de predare al profesorilor şi programa şcolară, astfel încât să fie evitate noi rezultate dezastruoase la examenele de absolvire, potrivit gandul.info.

Prioritatea absolută: evaluarea tuturor claselor din învăţământul obligatoriu, pentru a stabili nivelul de pregătire din cadrul unităţilor de învăţământ. Practic, în luna septembrie, la întoarcerea din vacanţă, toţi elevii din România vor primi câte un test la fiecare disciplină în parte, astfel încât să poată fi stabilit gradul de pregătire al claselor: în media şcolii, sub media şcolii, sau peste media şcolii. În funcţie de rezultatele clasei, profesorii vor fi nevoiţi să-şi schimbe modul de predare, adaptând nivelul pregătirii la nivelul de cunoştinţe al şcolarilor.

 

Comenteaza