TIFF 2011 Regizorul spaniol Fernando Leon de Aranoa vine la Cluj

TIFF 2011 Regizorul spaniol Fernando Leon de Aranoa vine la Cluj
Regizorul spaniol Fernando Leon de Aranoa vine la Cluj, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania. Acesta este unul dintre cei trei regizori prezentaţi în cadrul tradiţionalei secţiuni "3 X 3" a festivalului.


">

Aranoa este considerat unul dintre cei mai apreciaţi regizori spanioli şi este "un răsfăţat al Premiilor Goya", după cum spun organizatorii TIFF.

Aranoa a debutat în 1994 cu scurt metrajul "Sirenas" iar doi ani mai târziu a debutat şi în lung-metrak, cu "Familia", film pentru care a scris şi scenariul. Cu acest din urmă film, Aranoa a câştigat Premiul Goya al ediţiei din acel an pentru "Cel mai bun regizor debutant".


Secţiunea "3x3" prezintă trei regizori - germanul Werner Herzog, belgianul Jaco Van Dormael şi spaniolul Fernando Leon de Aranoa. Acesta din urmă prezintă la Cluj trei dintre filmele sale - "Lunea, la soare", "Amador" şi "Familia".


Vezi mai jos o prezentare a celor trei pelicule asigurată de TIFF.

Lunea, la soare / Los Lunes al Sol este o emoţionantă dramă despre un grup de muncitori între două vârste care se trezesc şomeri şi nedoriţi de nimeni. Daţi afară de la şantierul naval din oraş, bărbaţii îşi petrec zilele în barul din cartier, unde deapănă amintiri, filozofează şi-şi plâng de milă. Morocănosul Santa se bate cu pumnul în piept, refuzând să se lase învins, şi câteodată le insuflă speranţă prietenilor săi. Dezamăgitul José este înnebunit de grija că soţia l-ar putea părăsi. Asta pare să fi fost soarta lui Amador, cel mai vârstnic din grup, care-i asigură pe toţi că soţia lui se va întoarce într-un târziu dintr-o călătorie ce se prelungeşte... Filmul a obţinut Scoica de Aur pentru Cel mai bun film, Premiul FIPRESCI, Premiul SIGNIS, Premiul CEC la Festivalul de Film de la San Sebastian în 2002, Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor (Javier Bardem), Cel mai bun actor secundar (Luis Tosar) la Premiile Goya în 2003.

Amador (foto1), cel mai recent film semnat Aranoa, din 2010, spune povestea Marcelei care obţine o slujbă prin care trebuie să petreacă vara cu un bătrân la pat, Amador, ţinându-i companie în fiecare zi cât rudele sale sunt în vacanţă. Marcela şi Amador încep curând să-şi împărtăşească fel de fel de secrete, inclusiv faptul că Marcela este însărcinată. Relaţia dintre ei se va baza acum pe această proximitate a vieţii şi a morţii, dar într-o zi Amador moare. Moartea lui o face pe Marcela din nou şomeră şi o aruncă într-un impas, dar femeia găseşte o cale de a ieşi din această dilemă morală: împreună cu Amador, Marcela va dovedi că moartea nu trebuie neapărat să pună capăt vieţii. Filmul a fost prezentat cu mult succes la Festivalul de Film de la Berlin.

Familia, filmul lui lui Aranoa din 1996, i-a adus Premiul pentru Cel mai bun regizor debutant, Premiul Publicului şi Premiul FIPRESCI la Festivalul de Film de la Valladolid. Filmul îl prezintă pe Santiago, care, într-o dimineaţă se dă jos din pat, iar familia îl aşteaptă în bucătărie, cântându-i "La mulţi ani", sărutându-l, îmbrăţişându-l şi făcând glume. Dar lui Santiago nu-i place cadoul fiului său şi nu-l crede pe puşti când îi spune că-l iubeşte. De asta, şi doar de asta, ţipă la el, îl dă afară, se înfurie pe toţi cei din jur şi cere un alt fiu, mai bun, unul care nu poartă ochelari, care nu-i gras şi care să semene măcar un pic cu el. Cine n-a visat să aibă o familie exact cum îşi doreşte?

Comenteaza