Tineri nepalezi, prinși muncind la negru într-o brutărie din Cluj

Tineri nepalezi, prinși muncind la negru într-o brutărie din Cluj

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al județului Cluj au desfăşurat, marți, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii muncii ilegale a cetățenilor străini, pe raza de competenţă.

În cadrul activităţilor întreprinse marți de polițiștii de la Imigrări, au fost depistați la muncă ilegală, doi bărbaţi, cu vârste de 22, respectiv 24  de ani, din Nepal, care desfășurau activităţi lucrative fără aviz de muncă la o societate comercială cu obiect de activitate produse de panificație.

"Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au revocat dreptul de ședere al cetățenilor străini și au emis decizii de returnare, prin care au obligativitatea de a părăsi țara noastră, în termen de 15 zile. De asemenea, la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, republicată.

Totodată, la finalizarea verificărilor, faţă de reprezentanţii firmei vor fi dispuse măsurile legale, conform prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare", se precizează în comunicatul Serviciului pentru Imigrări al județului Cluj.

Acțiunea poliţiştilor de imigrări a beneficiat de sprijinul inspectorilor teritoriali de muncă și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.

Comenteaza