Toaletele de patrimoniu, vechi de sute de ani, folosite de vizitatorii Muzeului Etnografic. Au fost bătute în cuie

Toaletele de patrimoniu, vechi de sute de ani, folosite de vizitatorii Muzeului Etnografic. Au fost bătute în cuie
Românească: administratorii celui mai întins parc etnografic din ţară şi unul dintre cele mai apreciate din Europa de Est au fost nevoiţi să bată în cuie uşile toaletelor ţărăneşti din parcul "Traian Vuia", pentru a împiedica accesul vizitatorilor. Toaletele nu sunt funcţionale şi fac parte din patrimoniul naţional.

"S-a întâmplat, din cauza scăderii numărului de supraveghetori, să mai intre turiştii şi să folosească toaletele, ceea ce e total necorespunzător", admite directorul Muzeului Etnografic, Tudor Sălăgean. Acesta adaugă că s-a luat măsura "extremă" a închiderii complete a toaletelor şi "vom căuta posibilităţi de reamenajare". "E clar că toaletele nu pot fi folosite, pentru că nu corespund. Au fost folosite de turişti pentru că numărul supraveghetorilor a scăzut, am încercat să-i suplimentăm prin folosirea zilierilor, însă numărul nu acoperă complet suprafaţa. Există dificultăţi în aunmite perioade", adaugă Sălăgean.

În acest moment întregul muzeu, care are o suprafaţă de 14 hectare de teren, este deservit de o singură toaletă. O alta, amenajată la periferia muzeului, s-a surpat din cauza alunecărilor de teren cauzate de parcul industrial Tetarom din vecinătate.

Parcul Etnografic "Romulus Vuia" este secţia în aer liber a Muzeului de Etnografie din Cluj-Napoca şi este primul muzeu în aer liber din ţară. A fost înfiinţat în 12 aprilie 1929 iar cele mai vechi exponate datând din 1678. În muzeu pot fi vizitate 13 gospodării, cu 90 de construcţii şi anexe caracteristice zonelor Munţii Apuseni, Năsăud, Bistriţa, Câmpia Transilvaniei, Maramureş, Secuimea, Zarand, Podgoria Albă, Ţara Oaşului, Gurghiu, Depresiunea Călăţele şi Bran, precum şi trei biserici din lemn, o poartă de cimitir şi cinci case-atelier. "Întregul muzeu este un obiectiv de patrimoniu, deci şi obiectele din acesta, cu excepţia clădirilor şi obiectelor administrative, şi a pomilor care au funcţie decorativă, sunt considerate de patrimoniu şi inventariate, inclusiv toaletele", conchide Sălăgean. Doi dintre supraveghetorii parcului au demisionat la începutul acestui an, din cauza salariilor foarte mici. "Supravegherea a rămas descoperită. Am suplimentat cu zilieri şi ni s-a acordat un post suplimentar", a adăugat directorul.

Comenteaza