Tragedie în noaptea de Înviere pentru o familie de clujeni

Tragedie în noaptea de Înviere pentru o familie de clujeni
| Foto: sursa - turdanews.net

Pompierii din Turda au intervenit în noaptea de înviere pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă aflată pe strada Petru Maior din municipiu.

Cu aproximativ două ore înainte de miezul nopții, când credincioșii se pregăteau să plece spre biserică pentru Sfânta Lumină, o familie de clujeni din Turda a rămas fără gospodărie din cauza unui incendiu le-a cuprins locuința, afectând interiorul casei pe o suprafață de 60 mp. 

”Pompierii turdeni intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă aflată pe strada Petru Maior din municipiul Turda.

Din primele date, incendiul se manifestă generalizat la acoperiș, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, dar și în interiorul casei. Au fost trimise la fața locului două autospeciale de stingere și un echipaj SAJ”, a transmis ISU Cluj în seara de sâmbătă, 11 aprilie. 

Conform ultimelor informații furnizate de reprezentanții ISU Cluj, flăcările s-au extins rapid, transformând intervenția într-una de amploare. „Pompierii au finalizat intervenția după ora 00.00, incendiul afectând interiorul casei pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, precum și acoperișul.

Pe parcursul misiunii nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, iar la fața locului au acționat două echipaje. Referitor la cauza probabilă de izbucnire, aceasta este în curs de stabilire”, a transmis în dimineața de 12 aprilie ISU Cluj.

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .