Tragedie pe șosea! Un băiat de 15 ani și un tânăr de 22 au murit, iar o fată de 14 ani a fost rănită, după ce au intrat cu mașina într-un stâlp

Tragedie pe șosea! Un băiat de 15 ani și un tânăr de 22 au murit, iar o fată de 14 ani a fost rănită, după ce au intrat cu mașina într-un stâlp
| Foto: ISU Valcea

Teribilul accident s-a petrecut duminică dimineața în localitatea vâlceană Drăgoeşti, pe DJ 678. 

Doi tineri de 15 şi 22 de ani au murit, iar o fată de 14 ani a ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a lovit un autoturism şi un stâlp aflate pe marginea drumului.

"În jurul orei 03,30, poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Drăgoeşti, pe DJ 678. Din primele verificări efectuate, a reieşit faptul că, un tânăr de 22 de ani, din municipiul Drăgăşani, în timp ce conducea un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un autoturism staţionat în afara părţii carosabile şi cu un stâlp", au transmis reprezentanţii Poliţiei Vâlcea, potrivit Agerpres.

Cei doi tineri, de 15 și 22 de ani, au fost găsiți încarcerați şi inconştienți, fiind declarați decedați la scurt timp după ce au fost scoși dintre fiarele contorsionate ale maşinii.

"Echipajele operative sosite la locul intervenţiei au constatat că în accidentul rutier au fost implicate două autoturisme şi trei ocupanţi, iar într-unul se aflau două victime încarcerate, inconştiente. În urma evenimentului rutier un autoturism a lovit un stâlp electric, firele de la stâlp aflându-se pe carosabil. S-a procedat de urgenţă la extragerea victimelor încarcerate care au fost predate, inconştiente, echipajelor medicale. Din nefericire, echipajele SAJ au declarat decesul celor două persoane. A treia persoană implicată în evenimentul rutier a fost transportata la UPU Vâlcea de către echipajul SAJ, cu traumatism la coloana cervicală", a precizat ISU Vâlcea.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, pentru a stabili cu exactitate a împrejurările în care s-a produs accidentul.

Comenteaza