Tragediile aviatice continuă: un avion s-a prăbuşit în Iran

Tragediile aviatice continuă: un avion s-a prăbuşit în Iran
Un avion de pasageri s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Teheran, iar peste 40 de oameni au murit în accident, informează agenţia de presă iraniană. Conform martorilor oculari, avionul a pierdut controlul după desprinderea de pe pistă şi a rezistat doar câteva secunde în aer.

Aeronava s-a prăbuşit în apropierea aeroportului Mehrabad, în vestul oraşului, informează BBC.

Avinul Iran-140 Sepahan Air s-a prăbuşit la scurt timp după decolare, în afara capitalei, informează agenţia iraniană Fars.

Conform martorilor oculari, avionul a pierdut controlul după desprinderea de pe pistă şi a rezistat doar câteva secunde în aer.

Mohammad Ilkhani, directorul Companiei Aeriene iraniene, a declarat că avionul avea la bord 40 de pasageri şi 8 membri ai echipajului. Ilkhani a confirmat că pilotul a piedut controlul aeronavei la sfârşitul pistei şi s-a prăbuşit la câteva secunde.
Conform unor surse de la locul accidentului, pilotul era ucrainean, iar toţi cei 48 de pasageri de la bord au murit.

În ultimii 25 de ani au avut loc peste 200 de accidente în care au fost implicate avioane iraniene, provocând moartea a peste 2.000 de oameni.

 

Comenteaza