Traian Igaş, acuzat că vrea să “pună botniţă” sindicatelor din poliţie

Traian Igaş, acuzat că vrea să “pună botniţă” sindicatelor din poliţie
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a fost dat în judecată de sindicatul Pro Lex. Igaş este acuzat că vrea să remilitarizeze Poliţia Română prin reducerea la tăcere a angajaţilor şi falimentarea sindicatelor .

Acţiunea, deschisă la Curtea de Apel Bucureşti, vine după ce zilele trecute Traian Igaş a hotărât să nu mai reţină cotizaţia sindicală şi contravaloarea facturilor telefonice pe statul de salarii al poliţiştilor. Măsura vine chiar înainte de sărbătorile de iarnă, când cheltuielile sindicatelor cresc. "După amânarea şi anularea unor drepturi salariale, după concedii fără plată şi disponibilizări de poliţişti, după anularea unor drepturi ale organizaţiilor sindicale şi amestecul în libera asociere a angajaţilor, ministrul Traian Igaş a hotărât să nu mai reţină cotizaţia sindicală şi contravaloarea facturilor telefonice pe statul de salarii. (...) Acţiunea a fost făcută vădit cu rea-credinţă în scopul de a desfiinţa mişcarea sindicală din poliţie şi, implicit, posibilitatea angajaţilor de a reacţiona la abuzuri şi încălcări ale prevederilor legale", au transmis liderii sindicali ai poliţiştilor. Sindicaliştii au formulat acţiune în instanţă împotriva ministrului Traian Igaş, solicitând suspendarea executării dispoziţiei administrative emisă de către Direcţia Generală Financiară din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor sub nr. 679386, din 29.11.2001, până la pronunţarea instanţei de fond şi plata de daune morale în valoare de 20.000 de lei.

"Înainte să semnăm contractele cu societăţile de telefonie mobilă, ministrul a hotărât reţinerea contravalorii facturilor pe statul de salarii, iar acum, fără nici o bază legală, se răzgândeşte. La noi, valoarea lunară a facturilor telefonice este de aproximativ 10.000 de euro, la alte sindicate este şi mai mare. Avem restanţe de două luni la plata facturilor telefonice, iar acum, cu această măsură, vor rămâne mii de sindicalişti fără telefoane. Scopul este, probabil, de a ne lăsa fără resurse, să aducă sindicatele la faliment, pentru a ne reduce la tăcere. E o încercare de remilitarizare a Poliţiei Române", a declarat liderul sindicatului Pro Lex, Vasile Lincu, pentru ZIUA de CLUJ. Liderul de sindicat al Pro Lex Cluj Dănuţ Moldovan crede că s-a găsit o soluţie provizorie pentru această situaţie: "Sindicatul trebuie să funcţioneze, şi până la finalizarea acţiunii în instanţă vom lua legătura cu băncile care se ocupă de veniturile poliţiştilor pentru a le solicita reţinerea cotizaţiilor în mod direct". Liderul clujean crede că punerea în aplicare a deciziei lui Traian Igaş ar duce cu siguranţă la falimentarea sindicatelor din poliţie. "Întreaga activitate sindicală se desfăşoară pe baza acestor cotizaţii", a spus Moldovan. Cotizaţia lunară a poliţiştilor la sindicat este de 12 lei, iar numărul membrilor Pro Lex este de 10.000 la nivel naţional.

"Traian Igaş instaurează dictatura în MAI"

Pro Lex a solicitat organizaţiilor sindicale ale poliţiştilor din statele Uniunii Europene afiliate la Consiliul European al Sindicatelor din Poliţie "să sesizeze organizaţiile europene şi propriile guverne cu privire la derapajul de la democraţie şi instaurarea dictaturii în Ministerul Administraţiei şi Internelor din România".

 

Comenteaza