Transport ilegal de lemne, săltat de polițiști în Cluj. Camionul și lemnele, confiscate

Polițiștii au interceptat în trafic un transport ilegal de material lemnos pe raza localității Lunca Vișagului.

Un camion ce transporta material lemnos, condus de un bărbat de 46 de ani din județul Bihor, a fost oprit în trafic, în data de 23 august, în jurul orei 16:30, de către polițiștii din Huedin, alături de inspectorii ISCTR.

“În cadrul controlului și cubajului realizat de reprezentanții Ocolului Silvic Huedin a reieșit faptul că bărbatul a transportat cantitatea totală de 14,536 mc, material lemnos de esenșă rășinoasă, în valoare totală de 3.000 de lei, fără a avea documentele specifice prevăzute de lege pentru transport.

Totodată, în cadul acțiunii, reprezentanții ISCTR au aplicat măsuri legale pentru abateri constatate la regimul transportului de mărfuri. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc neînsoțite de documente specifice de transport, faptă prevăzută de Legea 46/2008”, a transmis IPJ Cluj.

De asemenea, s-a dispus indisponibilizarea camionului, în valoare de aproximativ 30.000 de lei.

În cauză s-a beneficiat de suportul Gărzii Forestiere Cluj.  

Comenteaza