Transporta 800 kg varză fără acte

Transporta 800 kg varză fără acte
Poliţiştii clujeni au confiscat peste 800 de kg de varză transportate fără documente de provenienţă, în urma unor verificări efectuate în trafic, pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca.

Ieri, în jurul orei 07:30, a fost depistat în trafic, pe strada Traian Vuia, un autovehicul cu care se transportau produse agro-alimentare. Conducătorul auto, un bărbat de 24 de ani, din judeţul Sălaj, în momentul efectuării controlului, nu a putut să prezinte documente justificative aferente celor peste 800 de kg de varză transportate.

Faţă de acesta s-a luat măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi s-a dispus confiscarea mărfii transportate.

 

Etichete
Comenteaza