Trei angajați ai unei firme din Cluj au căzut de pe acoperișul pe care îl reparau. Unul este clujean

Trei angajați ai unei firme din Cluj au căzut de pe acoperișul pe care îl reparau. Unul este clujean

Trei angajaţi ai unei firme din Cluj au fost răniţi, vineri, într-un accident de muncă produs la o societate comercială din Sebeş, în timpul unor lucrări de reparaţii la acoperişul unei hale.

Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Alba, Izabella Ursaleş, a declarat, pentru AGERPRES, că trei bărbaţi, salariaţi ai unei firme din Cluj, au fost implicaţi într-un accident de muncă în Sebeş. Potrivit acesteia, cele trei persoane efectuau lucrări de reparaţii la un acoperiş, iar la un moment dat cuşca metalică în care se aflau, manipulată de un motostivuitor, a căzut de la o înălţime de peste trei metri.

Cei trei bărbaţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, iar în funcţie de numărul de zile de concediu medical pe care aceştia îl vor avea va fi clasificat şi accidentul de muncă, a explicat Izabella Ursaleş. Ancheta va stabili şi împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.

Alături de inspectorii de muncă, la locului accidentului s-au deplasat şi poliţişti.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba au precizat, pentru AGERPRES, că se efectuează cercetări sub aspectul nerespectării măsurilor de securitate şi sănătate în muncă, fiind deschis un dosar penal "in rem".

Doi dintre bărbaţi sunt din judeţul Vaslui, iar un altul din judeţul Cluj. Victimele au 20 de ani, 39 de ani şi 47 de ani

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza