Trei minore, date dispărute dintr-un centru de plasament, au fost găsite cu ajutorul polițiștilor clujeni în zona unor gări

Trei minore, date dispărute dintr-un centru de plasament, au fost găsite cu ajutorul polițiștilor clujeni în zona unor gări
| Foto: wall-street.ro

Polițiștii clujeni au ajutat la identificarea a trei minore date dispărute din centrele de plasament.

Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca și Biroul Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud – Postul de Poliție Transporturi Feroviare Sărățel, au depistat o minoră, de 15 ani, care figura în bazele de date ale Poliției Române ca dispărută.

Aceasta ar fi plecat voluntar dintr-o casă de tip familial, la data de 7 ianuarie 2024.

În urma verificărilor efectuate, minora nu prezenta urme de violenţă pe corp și nici nu a fost victima vreunei infracțiuni, potrivit Inspectoratului General al Poliției Române.

Aceasta a fost predată reprezentanților casei de tip familial din județul Bistrița-Năsăud.

De asemenea, alte două minore au fost găsite la aceeași dată, în jurul orei 12:00. Acestea figurau dispărute în bazele de date ale Poliției Române, iar în urma verificărilot, oamenii legii au constatat că fetele ar fi plecat voluntar dintr-o casa de tip familial, la data de 10 februarie 2024.

"Minorele nu prezentau urme de violenţă pe corp şi nu au fost victimele vreunei infracțiuni", transmit polițiștii.

Cele două au fost predate reprezentanților casei de tip familial din județul Bistrița-Năsăud.

Comenteaza