Trei olandezi au fost surprinși de o avalanșă în România. Unul dintre ei, găsit mort sub zăpadă

Trei olandezi au fost surprinși de o avalanșă în România. Unul dintre ei, găsit mort sub zăpadă
| Foto: arhivă

Trei cetățeni olandezi au fost surprinși luni de o avalanșă în timp ce se aflau într-o expediție montană în Munții Țarcu.

Cei trei olandezi se făceau o expediţie pe Vârful Căleanu când au fost sur prinși de avalanșă. 

Poliţişti de la Poliţia Municipiului Caransebeş au fost sesizaţi luni că la Centrul de Primiri Urgenţe al spitalului municipal a fost adusă o persoană decedată, care ar fi fost surprinsă de o avalanşă.

Ulterior, evenimentul a fost sesizat şi prin 112, de către un bărbat.

„Din primele verificări s-a stabilit că astăzi, în timp ce se aflau într-o expediţie montană pe Vârful Căleanu din Munţii Ţarcu, 3 cetăţeni olandezi ar fi fost surprinşi de o avalanşă, unul dintre ei, în vârstă de 44 de ani, fiind găsit decedat sub zăpadă şi transportat la spital cu elicopterul”, anunţă IPJ Caraş Severin, potrivit Mediafax.

Cadavrul bărbatului a fost depus la morga spitalului, urmând a se efectua necropsia în vederea stabilirii cauzelor decesului.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Avalanșe în Carpați

"În condițiile viscolului și ninsorilor căzute în ultimele zile o avalanșă de mari dimensiuni s a declanșat spontan azi dimineață pe versantul nordic al Crestei Fagarasului la est de vf Paltinu, din zona de sub vâlcelul Paltinului și de sub "balcoane", din zona Bâlea Lac. După cum se vede în imaginea atașată avalanșa a curs și peste linia de urcare în șaua Doamnei.

Trei olandezi au fost surprinși de o avalanșă în România. Unul dintre ei, găsit mort sub zăpadă

ATENȚIE ! Zona versantul nordic de sub vf Paltinu până spre șaua Caprei este una din cele mai active zone dpdv al avalanșelor de la noi. În fiecare an sunt semnalate multiple avalanșe de dimensiuni medii și mari. Traseul se alege în funcție de condițiile meteo de zăpadă, în funcție de teren și în funcție de pregătirea și experiență participanților la tură", se arată într-o informare pe pagina Avalanse in Carpati.

 

Comenteaza