Trei persoane au dispărut în zona lacului Beliş. Autorităţile îi caută cu scafandri

Trei persoane au dispărut în zona lacului Beliş. Autorităţile îi caută cu scafandri
Trei persoane au dispărut în zona lacului Beliş şi sunt căutate de salvamontişti şi scafandri.

Trei persoane au dispărut în zona lacului de acumulare Beliş. Doi bărbaţi şi o femeie au fost văzuţi ultima oară luni. Salvamontul a început căutările.

Se pare că cei trei erau la cules de zmeură. Autorităţile presupun că cei trei s-au înecat.

Primele cercetări în zona Luncii Mari, de la Coada Lacului Beliş, au dus la descoperirea vâslelor bărcii cu care se presupune că cele trei persoane dispărute au încercat să traverseze apa. Văslele erau distruse, lucru care îi face pe poliţişti să creadă că ambarcaţiunea s-a răsturnat, iar oamenii ar fi încercat să scoată vâslele pentru a se ţine de ele în încercarea de a înota până la mal. 

Poliţia şi salvamontul au cerut intervenţia scafandrilor de la ISU Cluj. Ambii bărbaţi sunt din Râşca. Se pare că unul dintre dispăruţi, Ioan Matiş, este tatăl unui poliţist din zonă, care participă la căutări. Al doilea bărbat se numeşte tot Ioan Matiş, iar femeia este originară din Bistriţa şi era prietena unui dintre cei doi.

Comenteaza