Trei personalităţi şi-au lansat volumele de carte în cadrul FICT

Trei personalităţi şi-au lansat volumele de carte în cadrul FICT
Vineri la Festivalul Internaţional de Carte Transilvania (FICT) a avut loc o triplă lansare de carte, în Piaţa Unirii, a trei personalităţi cu rezonanţă naţională: profesorul Andrei Marga împreună cu scriitorii Octavian Hoandră şi Florian Bichir.

Profesorul Andrei Marga a fost invitatul special al triplei lansări, acesta prezentându-şi cartea „Explorări în prezent", un volum inedit care apleacă urechea la subiecte de natură politică, academică şi culturală.

„Volumul „Explorări în prezent" pe care l-am lansat astăzi cuprinde sonde din politica actuală, sonde în situaţia actuală a educaţiei, a universităţilor, în situaţia actuală a teologiei, a filosofiei şi a culturii. Încercarea mea este de a veni mereu cu reflexia filosofică pentru că asta este profesia mea, la materialele care aparţin timpului cel mai recent",a spus Marga.

Octavian Hoandră şi-a lansat două cărţi de poezie, "Fiecare pustiu cu vorbele lui" şi "Ianuarie şi alte amărăciuni", şi volumul de eseuri "Opiniile unui străin absolut" (editura Eikon). Andrei Marga a spus despre poezia lui Octavian Hoandră că este una care te pune pe gânduri prin forma sa lipsită de semne de punctuaţie şi reuşeşte să prindă câte ceva din simţirea lumii şi existenţa ei.

„Cele două cărţi de poezie le-am scris în decursul anului acesta. Ele au mai fost lansate odată şi au avut un oarecare succes, ceea ce nu e puţin lucru pentru un biet autor de provincie cum sunt eu. Eseurile au fost publicate şi în ziarul Ziua de Cluj ca editoriale, dar nu sunt neapărat editoriale, sunt opinii mai de suflet, mai colorate", a spus Hoandră.

Florian Bichir care şi-a lansat cartea „Maşina de ucis amintirile. Istorii pentru mai târziu" este considerat de însuşi Andrei Marga unul dintre cei mai avansaţi în literatura actuală în a prinde actualitatea vieţii în cadre care ţin de artă şi de literatură, chiar dacă el are la bază domeniul istoriei.

„E clar că nu ne putem compara cu o personalitate aşa cum este domnul profesor Andrei Marga, dar încercăm să spunem şi noi ceva, să ne facem voilel auzite şi să scriem cărţi. Noi citim cărţi, citim mult şi încercăm şi noi să-i facem pe alţii să urmeze acest bun obicei. Eu m-am îndreptat acum la maturitate către istorie, care rămâne piatra mea de căpătâi şi mi-am ascus în tot acest timp încercările mele literare în genul acesta de reportaje, proză scurtă, nuvele. Am încercat prin fraze, prin meşteşugul ăsta, încet încet să fac o proză mascată pentru că mi-a fost mereu frică să nu cad în ridicol cu un volum de proză", a spus Florian Bichir.

După evenimentul moderat de directorul FICT, Vasile G. Dâncu, iubitorii de literatură şi-au putut achiziţiona cărţile semnate de către cei trei autori.

Festivalul de Carte Transilvania, aflat la a doua ediţie, este un festival de anvergură internaţională care susţine cultura română. În cadrul festivalului vor fi prezente cele mai importante edituri naţionale şi internaţionale, invitaţi de onoare, vor avea loc peste 150 de lansări de carte, întâlniri cu peste 300 de scriitori români şi străini, urmate de sesiuni de autografe şi lecturi publice, recitaluri de poezie, conferinţe, colocvii, spectacole de teatru şi dans, concerte cu peste 20 de artişti, ateliere de scriere creatoare pentru tineri. Festivalul Internaţional de Carte Transilvania va reuni astfel toate laturile artei într-un proiect unic european, contribuind direct la stimularea interesului pentru cultură şi lectură.

Comenteaza