Foto Trei tineri, spargere cu ghinion la o sală de jocuri de noroc. Acum stau la "izolare"

Trei tineri, spargere cu ghinion la o sală de jocuri de noroc. Acum stau la "izolare"
spargere floresti
spargere floresti
Trei tineri, spargere cu ghinion la o sală de jocuri de noroc. Acum stau la "izolare"

Polițiștii clujeni au reținut trei bărbați bănuiți că ar fi sustras un seif cu bani dintr-o sală de jocuri de noroc din comuna Floreşti.

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au identificat şi reţinut 3 bărbaţi în vârstă de 31, 20, respectiv 17 ani, din comuna Floreşti, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.

"În fapt, la data de 15 martie, în jurul orei 03.15, cei trei s-ar fi deplasat cu un autoturism la o sală de jocuri de noroc din comuna Floreşti, iar prin forţarea uşii de acces ar fi pătruns în interior, de unde ar fi sustras un seif metalic care conţinea aproximativ 7.000 lei", precizează IPJ Cluj.

Anterior intrării în imobil, cei în cauză ar fi întrerupt alimentarea cu energie electrică a clădirii. În urma activităţilor desfăşurate, prejudiciul a fost recuperat.

Bărbaţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de Codul penal.

Comenteaza