Trei universităţi din Italia, înfrăţite cu cele clujene

Trei universităţi din Italia, înfrăţite cu cele clujene
Oficialii instituţiilor italiene au semnat ieri un protocol cu UTCN, UMF, USAMV şi două universităţi private din Cluj-Napoca.

Acordul a fost încheiat între Universitatea de Studii din Marche, Universitatea de Studii din Camerino, Universitatea de Studii din Sassari şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu", Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV), Universitatea "Bogdan Vodă" şi Universitatea "Dimitrie Cantemir" din Cluj-Napoca.

Oficialii instituţiilor italiene au precizat că reprezintă universităţi vechi, cu tradiţii de secole, care sunt deschise la cooperări academice, ştiinţifice şi chiar pentru facilitarea unor colaborări cu mediul economic clujean. "Avem o colaborare veche cu România, din 1970, mai ales în domeniul dreptului roman", a declarat Giovanni Lobrano, delegatul internaţional al Universităţii din Sassari. Acesta a precizat că se află în discuţii o includere a Clujului într-o organizaţie a oraşelor vechi mediteraneene, care are aproximativ 50 de oraşe. "Noi avem în vedere doar o componentă academică, universitară a relaţiei dintre aceste oraşe, însă primăriile pot găsi o modalitate de a folosi turistic această asociere", a precizat Lobrano. În privinţa acordului semnat vineri la Casa de Cultură a Studenţilor, universitarul italian a menţionat că se are în vedere şi o "valorizare a autonomiei prin intermediul colaborării dintre autonomia locală şi a universităţilor". "Consider că autonomia locală este un subiect de mare importanţă pentru dezvoltarea socială şi economică", a apreciat Lobrano.

Iniţiativa încheierii acestui acord îi aparţine senatorului PSD Sorin Bota. "La nivel de cooperare parlamentară între România şi Italia am convenit un plan de acţiune anul trecut şi colaborarea aceasta universitară face parte din acel program pe care nu l-am pus la punct anul trecut la Roma", a precizat senatorul. "Urmărim ca universităţile din cele două ţări să colaboreze în viitor, atât pe schimburile de studenţi şi profesori pentru specializare, cât şi pe proiecte concrete de cercetare între ţări şi colectivele academice, mai ales că Uniunea Europeană are în acest moment programe şi fonduri foarte mari pe domeniul cercetării, cu obligativitatea unui impact serios în domeniul cercetării şi a unei colaborări internaţionale cu valenţe ştiinţifice foarte mari", a declarat Bota. Lipsa Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din acest acord se explică, potrivit acestuia, prin acordurile pe care universitatea le are deja cu alte instituţii de învăţământ superior, precum şi prin faptul că universităţile semnatare au alte specializări decât cele ale UBB.

 

 

Comenteaza