Treizeci de copii au înfrumuseţat centrele de zi ale FRCCF cu ocazia Zilei Pământului

Treizeci de copii au înfrumuseţat centrele de zi ale FRCCF cu ocazia Zilei Pământului
Treizeci de copii din trei centre de zi ale Fundaţiei Române pentru Copii, Comunitate şi Familie (FRCCF) au înfrumuseţat curţile centrelor respective, cu ocazia Zilei Pământului, care va fi sărbătorită la nivel internaţional în 15 aprilie.

Copiii au plantat flori şi arbuşti şi au putut utiliza pământ şi jardiniere, iar în data de 21 aprilie juriul, format din reprezentanţi ai Primăriei, instituţie parteneră în cadrul proiectului şi ai sponsorilor - Florăriile Magnolia şi Brantner Vereş - va premia cea mai reuşită grădină.

„Motivaţia derulării acestui proiect vine din nevoia de informare cu privire la protecţia mediului, din nevoia găsirii unei modalităţi pentru reducerea poluării, pentru ecologizarea curţii fiecărui Centru de zi FRCCF şi din dorinţa de încuraja spiritul comunitar prin implicarea directă a copiilor în crearea unui mediu ecologic, frumos şi sănătos prin plantarea de flori", a precizat Mihai-Florin Roşca, director executiv al FRCCF.

Proiectul este desfăşurat în cadrul evenimentului internaţional European Union Sustainable Energy Week cu proiectul "The Energy Of Green Nature For A Better Life!

 

Comenteaza