Trupele americane fac legea în România

Bătaie mare pe elita internaţională a muzicii rock: două festivaluri se succedă la interval de numai două săptămâni, fiecare arogându-şi titulatura de cel mai important eveniment de profil al anului din România. Primul pas l-a făcut OST Fest, care a adunat în capitală o mulţime de nume care se scriu mereu cu litere mari.

Ca urmare, fanii marilor trupe au trebuit să se împartă: vineri şi sâmbătă au venit la OST Fest în jur de 10.000 de oameni. Cei care s-au prezentat la întâlnirea cu giganţii prezenţi la Romexpo nu au avut ce regreta: capul de afiş al zilei de deschidere, Motley Crue, în premieră în România, a furnizat un show complex: proiecţii, imagini suprapuse, lasere sau dansatoare lascive. Toate pe clasicul stil glam care şi-a pus amprenta pe rockul american din anii ‘90 încoace, exemplificat de Vince Neil (voce), Mick Mars (chitară), Nikki Six (bas) şi Tommy Lee (baterie), cel care le-a avut ca soţii pe Pamela Anderson şi Heather Locklear.

"Am venit special pentru Motley Crue. Este o trupă esenţială", se destăinuie Radu Zărnescu, organizator de festivaluri de bikeri şi gastronomie la Cluj. Piesele de bază s-au revărsat mai ales către final: "Dr. Feelgood", "Kickstart My Heart", "Girs, Girls, Girls" au aprins publicul, iar dansatoarele au pus paie pe foc. Momentul culminant l-a reprezentat recitalul bateristului, care a "executat" tobele cu capul în jos, în timp ce dădea ture cu un roller coaster. Mai mult, l-a luat cu el pe un spectator care a făcut faţă cu stoicism răului de înălţime.

Germanii de la Overkill şi norvegienii de la Dimmu Borgir, alias Cetăţile Întunecate, s-au achitat cu succes de misiune: primii, cu piese de genul "Elimination", "Come and Get It", "Bring Me the Night", dar mai puţin cu hiturile mult-aşteptate de pe albumul "The Years of Decay", iar următorii, cu poveşti de rock simfonic precum "Progenies of the Great Apocalypse" sau "The Serpentine Offering", "Mourning Palace", "Spellbound".

Din păcate, sunetul nu s-a ridicat la înălţimea trupelor, instalaţia dând rateuri încă de la recitalul Overkill şi până către finalul concertului Motley Crue. Nici oferta de la standuri n-a fost grozavă: paharul de bere s-a făcut peste noapte 6 lei în loc de 5, iar micii scăldaţi în ulei au eclipsat promisele specialităţi ardeleneşti pe grătar.

New-yorkezii de la Manowar au susţinut un recital consistent, bazat pe celebrele imnuri "Kings of Metal", "Fighting the World", "Metal Warriors" şi mai ales pe forţa sunetului, unde basul lui Joey DeMaio este fundamental. De altfel, năstruşnicul american a susţinut un discurs consistent în română, în care a dezvăluit că e bucuros că se află pe aceste "frumoase plaiuri mioritice" şi că e în stare să împartă gratis la tot poporul noul album, fapt care a antrenat scandări de genul: "Joey, cel mai tare agent de marketing!" sau "DeMaio, preşedinte!". El a invitat pe scenă nu doar spectatoare în extaz şi ţinute sexy (pe multe le-a şi sărutat), ci şi un fan care a acompaniat trupa la chitară, iar apoi şi-a donat publicului corzile basului, smulse cu migală.

Finalul a fost apoteotic: cu un recital tip Andrea Bocelli al solistului Eric Adams şi un foc de artificii care ameninţa integritatea alarmelor din turnurile de birouri din spatele scenei. O bună pregătire pentru cea de-a treia zi a festivalului, unde dominaţia americană reprezentată de Megadeth sau WASP a fost curmată de un alt monstru sacru al rockului, britanicul Lemmy şi ai săi meseriaşi de la Motorhead. În schimb, suedezii de la Europe trăiesc din amintiri - nici măcar "The Final Countdown" nu mai degajă forţa de odinioară, iar ţopăiala vocalistului Joey Tempest părea mai potrivită pentru un recital în clubul Bamboo.