Tumoare gigant eliminată de chirurgii clujeni

Tumoare gigant eliminată de chirurgii clujeni
O operaţie complexă, condusă de profesorul Teofil Lung, a fost realizată cu succes astăzi de către o echipă de medici de la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj-Napoca.

Medicii clujeni de la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), conduşi de profesorul Teofil Lung, au operat, cu succes o femeie de 38 de ani din Bucureşti care avea o tumoare faringiană. Operaţia a fost una dificilă şi a durat patru ore.
Problemele de sănătate ale pacientei din Bucureşti au început în urmă cu trei ani. Femeia a fost la mai multe spitale din ţară până să ajungă la Cluj, iar între timp tumoarea faringială de care suferea i s-a extins până la baza craniului. „Povestea pacientei este veche de trei ani. Pacienta este din judeţul Ilfov şi până să ajungă la noi a fost la spitale din Bucureşti şi Braşov. La noi a venit ca ultimă speranţă. I s-au făcut şi intervenţii chirurgicale, tratamente de chimio şi cobaltoterapie, iar boala a evoluat. Bolnava avea nişte dureri foarte mari, nu putea să stea decât culcată. A ajuns la noi după trei ani. A venit cu o tumoare la baza craniului cu o tentinţă de invadare a creierului. Tumoarea i-a invadat toată hemifaţa stângă, urechea internă, faringele stâng, coborând spre pachetul acesta jugulo-carotidian, unde i s-a făcut o intervenţie chirurgicală şi i s-a făcut un by-pass", a declarut medical Teofil Lung.

Acesta a intrat în sala de operaţii în jurul orei nouă dimineaţa, iar după mai bine de patru ore a anunţat că intervenţia a fost una reuşită. "Operaţia a decurs în limite aproape normale. Am făcut o curăţenie în toată hemifaţa stângă, în zona parotidei, a lanţului jugulo-caroditian, am scos toţi ganglionii care se aflau în această zonă pentru că zona era prinsă în tumoră. S-a curăţat şi zona sub-mandibulară şi în faringe. Pacienta s-a comportat bine intraoperator. O să rămână cu o modificare, începuse să aibă o deviaţie a buzei pe partea stângă pentru că nervul facial era prins în tumoră, dar o să poată să îşi închidă ochiul şi să funcţioneze pe partea respectivă", a explicat Lung. Medicii clujeni urmează să facă examenul tumorii. "Urmează să primim rezultatele examenului histopatologic şi să verificăm ţesuturile marginale dacă mai au celule tumorale în ele. Bolnava va veni lunar la control. Peste o lună îi vom face un control imagistic", a adăugat medicul. El speră că pacienta va duce o viaţă normal după operaţie. "Calitatea vieţii va fi excepţională, va fi foarte bună, în afară de deformarea hemifeţei stângi pe care o avea deja pentru că nervul facial era prins în tumoare. În rest, va fi foarte bine, va vorbi corect. Singurele suferinţe o să fie cele legate de chimioterapie până îşi va reveni organismul", a precizat Teofil Lung.

 

 

Etichete
Comenteaza