Turist german, căzut într-o râpă în Masivul Bucegi

Turist german, căzut într-o râpă în Masivul Bucegi
Turistul se afla, joi, pe un traseu montan împreună cu fratele său, între Vf. Omu spre cabana Mălăești din Masivul Bucegi, când a alunecat pe zăpadă și a căzut într-o râpă.

După producerea incidentului, fratele turistului s-a deplasat la stația meteo din zonă pentru a beneficia de semnal la telefon și pentru a cere ajutor, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brașov, Ciprian Aldea.

Prietenul celor doi turiști germani, aflat în zona stației meteo, a apelat numărul de urgență 112, solicitând sprijin jandarmilor și salvamontiștilor. Apelantul a precizat faptul că turistul este imobilizat și, fiind întrebat dacă este rănit, a răspuns că doar nu se poate mișca. Către locul unde se afla turistul a început deplasarea Salvamont de la Vf. Omu și a jandarmilor montani din Râșnov și Predeal.

Un angajat al staţiei meteo de la Vf. Omu, împreună cu prietenul celor doi turiști, l-ar fi scos pe bărbat din râpă, iar echipele de salvare s-au întors din drum. Cei doi turiști și prietenul lor se află în prezent la stația meteo, relatează agerpres.ro.

Din primele informații, turistul nu are probleme deosebite în urma căzăturii, potrivit sursei citate.

 

loading...
Etichete
Comenteaza