UBB inaugurează un cămin de 7 milioane de euro

UBB inaugurează un cămin de 7 milioane de euro
Universitatea Babeş-Bolyai Cluj va inaugura, astăzi, căminul Sport XXI din Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu" a cărui construcţie a început în anul 2010.

">

Investiţia în căminul inaugurat de Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) Cluj se ridică la 30 de milioane de lei, echivalentul a aproape 7 milioane de euro. Căminul Sport XXI va pune la dispoziţia studenţilor instituţiei de învăţământ superior peste 500 de locuri de cazare.

„Căminul Sport XXI este cel mai recent obiectiv de investiţii realizat de UBB şi finalizat în luna noiembrie 2012. Cel mai nou cămin al Universităţii Babeş-Bolyai asigură peste 500 de locuri de cazare şi dispune de 70 de locuri de parcare, 6 lifturi, căi de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, precum şi spaţii tehnice pentru spălătorie, uscătorie şi depozitare", au transmis reprezentanţii UBB Cluj. Căminul are o capacitate de cazare de 528 de locuri în 176 de camere.

„Primele cazări se vor face după vacanţa de iarnă. Locurile au fost repartizate către facultăţi din toamnă şi acestea vor stabili condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească studenţii cazaţi în căminul Sport XXI. Totodată, 120 de locuri vor fi repartizate sportivilor de la Clubul Sportiv Universitatea", a declarat Laura Irimieş, purtătorul de cuvânt al UBB Cluj. Ea a lăudat condiţiile de care vor beneficia studenţii în noul cămin. „Condiţiile sunt foarte bune, mobilierul este nou. Totul este la ultimele standarde de calitate în ceea ce priveşte cazarea. Conform unui protocol încheiat cu primăria şi Direcţia de Sănătate Publică aici vor funcţiona şi câteva cabinete medicale. Majoritatea camerelor au trei locuri, însă avem şi camere destinate cazării a doi studenţi", a explicat Irimieş.

Suprafaţa ocupată de policlinica studenţească este de 380 de metri pătraţi. Fiecare cameră are baie proprie şi este dotată cu frigider, iar bucătăria este situată pe palier. Studenţii români şi cei din Uniunea Europeană care vor fi cazaţi în Căminul Sport XXI vor plăti lunar 170 de lei, bursierii şi cei ai căror părinţi sunt cadre didactice vor plăti 85 de lei lunar, iar studenţii străini din afara Uniunii Europene vor plăti o regie de cămin de 220 de lei lunar. Valoarea investiţiei este de 30 de milioane de lei, din care 60% provin din fondurile UBB Cluj, iar restul de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Deşi nu era finalizat, căminul a mai fost inaugurat o dată de fostul rectorul al UBB, Andrei Marga, în luna februarie a acestui an.

 

 

Comenteaza