Ucişi de barca de salvare!

Ucişi de barca de salvare!
O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite, după ce o barcă de salvare a căzut de pe Harmony of the Seas, cea mai mare navă de croazieră din lume, care este ancorată în portul din Marsillia.

"O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite, dintre care două persoane sunt în stare critică", a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor franceze de intervenţie.

Cele cinci persoane implicate în accident se aflau în barca de salvare, atunci când legăturile cu nava de croazieră s-au rupt. Nu există informaţii dacă cele cinci persoane participau la un exerciţiu de evacuare.

Prăbuşirea bărcii a avut loc "în timpul unui exercițiu de securitate", a declarat Julien Ruas, reprezentant al brigăzii marine din Marsilia , menționând că circumstanțele exacte ale accidentului nu sunt încă cunoscute. Barca a căzut ca "o picătură de la 10 metri", cu cinci persoane la bord ", toți, membrii ai echipajului", a adăugat Dl. Ruas. Defunctul este un filipinez de 42 de ani. Naționalitățile și vârstele răniților nu au putut fi stabilite imediat, transmite AFP.

Nava Harmony of the Seas cântăreşte peste 120.000 de tone, are o înălţime comparabilă cu cea a unei clădiri de 20 de etaje şi este operată de către compania Royal Caribbean din Florida.

 

Comenteaza