UDMR respinge ideea legii presei

UDMR respinge ideea legii presei

UDMR nu va susţine proiectul de lege privind jurnalismul, al senatorului PNL Ioan Ghişe. Proiectul senatorului PNL instituie noţiunile de “delict de presă” şi “cvasidelict” şi propune sancţionarea jurnaliştilor care nu respectă etica profesională.

"UDMR nu va susţine proiectul şi nici guvernul nu va face asta. Nu susţinem şi nici nu avem nevoie de o astfel de lege. Dacă proiectul va trece de prima Cameră, nu este nici o problemă, el nu va avea susţinere", a declarat Kelemen Hunor, preşedintele UDMR. Proiectul de lege a presei conţine prevederi prin care jurnaliştii ar putea fi sancţionaţi disciplinar prin mustrare, avertisment, dar şi amendă de la două până la 10 salarii medii pe economie. În plus, sancţiunile prevăzute în proiectul de lege mai cuprind şi interzicerea exercitării meseriei de jurnalist de la o lună până la un an sau excluderea din meserie. Jurnaliştii ar mai avea nevoie, conform proiectului, şi de o examinare psihologică efectuată anual, dar şi de o atestare profesională care ar avea loc la fiecare trei ani.

Comenteaza