Uimire şi entuziasm la spectacolul lui Gigi Căciuleanu

Uimire şi entuziasm la spectacolul lui Gigi Căciuleanu
Reprezentaţia de balet contemporan “Noche Bach” a umplut sala Operei clujene.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Câteva sute de spectatori au participat vineri seară la spectacolul de balet contemporan "Noche Bach", realizat de coregraful român Gigi Căciuleanu, avându-i ca dansatori pe membrii companiei Baletului Naţional din Chile.

Cu o durată de aproximativ o oră şi jumătate, plus o pauză între cele două părţi ale reprezentaţiei, spectacolul realizat pe muzică de Johann Sebastian Bach a declanşat aplauze îndelungi din partea clujenilor, atât înainte de pauză, cât şi la final. La aplauzele finale, pe scenă a urcat şi coregraful român Gigi Căciuleanu, director artistic al Baletului Naţional din Chile, unde a montat spectacolul "Noche Bach", prezentat vineri şi la Cluj. Spectacolul a fost prezentat anul acesta în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică "George Enescu" la Bucureşti, Sibiu, Cluj şi Timişoara, prin intermediul proiectului "Întâlnirile JTI".

Pentru o bună parte din cei prezenţi, reprezentarea prin dans a unor lucrări de muzică clasică a constituit o premieră. Tocmai de aceea ineditul reprezentaţiei şi faima lui Gigi Căciuleanu au menţinut atenţia publicului, în lipsa unui fir epic explicit. În prima parte, intitulată "Conciertos" şi al cărei fundal a fost asigurat de două dintre Concertele Branderburgice, a impresionat dinamismul scenelor colective, în care au putut fi văzuţi pe scenă toţi cei 22 de interpreţi. Punctul forte l-a constituit însă duetul dintre un dansator chilian şi o dansatoare japoneză, care au dansat legaţi unul de altul cu o frânghie, ilustrând foarte expresiv legăturile şi ritmul interior dintr-un cuplu.

Intitulată "Cantico", partea a doua a reprezentaţiei a constat în ilustrarea prin dans a motetului "Jesu, meine Freude/Iisus, bucuria mea", o lucrare explicit religioasă a lui J.S. Bach. Coregrafia a fost mult mai sobră, dansatorii luând rolul unor corişti, cu partituri şi stative "în dotare". La final, clujenii au aplaudat din nou îndelung, iar coregraful Gigi Căciuleanu a urcat pe scenă. De precizat că acesta va reveni anul viitor la Cluj, pentru realizarea unui proiect la Opera Naţională Română din municipiu.

 

 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .