Uioreanu, transferat în penitenciarul din Gherla

Uioreanu, transferat în penitenciarul din Gherla
Tribunalul Cluj a dispus prelungirea mandatelor de arestare preventivă pentru încă 29 de zile în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu şi a oamenilor de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean.

Acuzat de fapte de corupţie, Horea Uioreanu a fost încarcerat pe durata urmăririi penale în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj. Odată trimis în judecată, procedura cere ca el să fie mutat într-un penitenciar.

Conform avocatului Smaranda Bara, Uioreanu va fi transferat joi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Gherla. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cei doi oameni de afaceri, inculpaţi în dosar. 

La Gherla, cei trei vor sta 21 de zile în secţia de carantină. Dacă organele judiciare nu dispun excepţii, este posibil ca toţi trei să fie închişi în aceeaşi celulă. 

De asemenea, avocaţii preşedintelui suspendat al CJ Cluj au contestat hotărârea judecătorilor, cerând ca Uioreanu să fie cercetat în stare de arest la domiciliu, deoarece nu s-au adus probe noi în dosarul în care este inculpat.

Uioreanu, Bene şi Pogăcean au fost arestaţi preventiv pe 29 mai. 

HOREA UIOREANU: 5 infracţiuni de luare de mită, dintre care 2 în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (2 acte materiale), complicitate la spălare de bani

VASILE POGĂCEAN : două infracţiuni de dare de mită, ambele în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 2 acte materiale);

IOAN BENE: dare de mită în formă continuată (7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată sub forma participaţiei improprii ca instigator potrivit (2 acte materiale pentru), spălare de bani

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj au dispus, la începutul săptămânii, trimiterea în judecată a celor trei.

Comenteaza