Ultimatum de la CE: În trei luni România trebuie să rezolve problema defrișărilor ilegale

Ultimatum de la CE: În trei luni România trebuie să rezolve problema defrișărilor ilegale
| Foto: emaramures.ro

Comisia Europeană avertizează România în privința exploatărilor ilegale de lemn, a calității aerului și a nedesemnării unor arii protejate care să fie incluse într-o rețea europeană, în cadrul procedurilor de infringement deja lansate.

Bruxelles-ul a acordat țării noastre termene cuprinse între o lună și trei luni pentru a soluționa aceste probleme, în caz contrar urmând să se adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene, anunţă Digi24.

„Comisia îndeamnă insistent România să pună în aplicare în mod corespunzător Regulamentul UE privind lemnul (Regulamentul (UE) nr. 995/2010), care interzice producerea și introducerea pe piața UE a produselor obținute din bușteni recoltați în mod ilegal. Autoritățile naționale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare. Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal.

În plus, Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva privind habitatele și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu. De asemenea, există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei privind habitatele și a Directivei privind păsările”, anunță Comisia Europeană într-un comunicat de presă.

După ce a analizat în detaliu argumentele prezentate de România în urma unei scrisori de punere în întârziere trimise în februarie 2020, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că „problemele de la fața locului nu au fost soluționate. Prin urmare, Comisia emite în prezent un aviz motivat. Dacă România nu ia măsuri în termen de o lună, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în legătură cu acest caz”, mai menționează comunicatul. (...)

România are la dispoziție trei luni pentru a adopta și a comunica toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea deplină și corectă a directivei; în caz contrar, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest caz, se încheie comunicatul CE.

Comenteaza