UMANITAR. Concert caritabil pentru un student bolnav

UMANITAR. Concert caritabil pentru un student bolnav
Concert caritabil pentru un student în anul I la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj, Ioan Bonda, care suferă de osteosarcom la femurul stâng.
Pentru acesta, Grupul de Iniţiativă Basarabeană din Cluj în colaborare cu universitatea clujeană organizează, sub egida Şcolii de Muzică „Augustin Bena”, un concert caritabil de flaut, mâine, susţinut de tânăra artistă Andreea Bonda.

Din program, “Rondeau” de Johann Sebastian Bach, “Două dansuri din Apuseni” – Lucian Comes, “Humoresque” – A. Dvorak sau “Pastel de toamnă” – V. Jianu şi “Serenada” de Franz Schubert. Concertul are loc la Muzeul Etnografic al Transilvaniei iar toate fondurile colectate vor fi donate studentului Ioan Bonda. Acesta a suferit intervenţii chirurgicale în urmă cu doi ani, la Budapesta, unde i-a fost înlocuită o treime din femur cu o proteză din oţel inoxidabil. Acum, tânărul urmează un tratament cu citostatice la Institutul Oncologic din Cluj.
Comenteaza