Un adolescent de 17 ani din Bistrița s-a împuşcat cu o armă de vânătoare. A fost preluat de elicopterul SMURD

Un adolescent de 17 ani din Bistrița s-a împuşcat cu o armă de vânătoare. A fost preluat de elicopterul SMURD

Un tânăr din comuna bistriţeană Rodna a fost preluat, duminică dimineaţa, de un elicopter SMURD, anunță managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, Annabella Muzsi.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Ambulanţei, care l-a găsit pe tânăr conştient, cooperant, cu plagă la nivelul toracelui şi al abdomenului.

Băiatul a sunat chiar el la 112 pentru a cere ajutor. În sprijin a fost chemat un elicopter SMURD, care l-a preluat pe adolescent pentru a-l transfera către o clinică de specialitate din Târgu-Mureş.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a întâmplat incidentul, în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi nerespectarea regimului armelor.

Din primele informaţii, se pare băiatul ar fi încercat să se sinucidă, folosind arma de vânătoare a tatălui său, pe care acesta din urmă o deţine legal.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza