Un avion cu două persoane la bord a dispărut între Deva și Alba Iulia

Un avion cu două persoane la bord a dispărut între Deva și Alba Iulia
Un avion de mici dimensiuni, care efectua un zbor de agrement, nu a mai ajuns la destinație.

Un avion de mici dimensiuni a dispărut în timp ce zbura între Deva şi Alba Iulia. Dispariţia avionului a fost anunţată de proprietarul acestuia.

"Avionul ar fi plecat dintre dinspre Deva spre Alba Iulia şi nu a mai ajuns la destinaţie. Erau două persoane în avion. Este zbor de agrement şi nu se înregistrează pe radare. Se caută prin poliţia din zonele dintre cele două judeţe", a declarat la Realitatea TV Ştefan Barban, prefect de Alba.

Purtătorul de cuvânt al IJP Alba, Luminiţa Prodan, a declarat, pentru MEDIAFAX, că oamenii legii nu au reuşit să găsească avionul dispărut şi nici persoana care se presupune că a împrumutat aparatul de zbor.

Prodan a spus că mai multe echipe de poliţişti şi jandarmi au căutat avionul în jurul localităţii Şibot, unde se află amenajat un mic aerodrom, şi unde aparatul ar fi fost văzut ultima dată, luni seară.

Pe de altă parte, surse din cadrul anchetei au declarat că oamenii legii iau în calcul şi ipoteza unei sinucideri în acest caz, deoarece omul de afaceri din Deva care a împrumutat avionul dispărut ar fi lăsat iubitei sale un masaj pe internet, care poate fi interpretat ca un bilet de adio. Biletul este în limba germană, iar conţinutul acestuia este analizat de anchetatori.

 

 

Comenteaza