Un bărbat de 76 de ani şi-a agresat sexual, luni la rând, nepoţica în vârstă de 13 ani

Un bărbat de 76 de ani şi-a agresat sexual, luni la rând, nepoţica în vârstă de 13 ani
Oroare la Cluj. O fetiţă de 13 ani a fost agresată sexual de străbunicul ei de 76 de ani.

Străbunicul îi făcea sex oral fetiţei de 13 ani. Fapta sa, care se petrecea de regulă în zilele când fetiţa îl vizita la domiciliu, a fost remarcată, în luna iulie a anului trecut, de către fratele fetiţei. Acesta şi-a alertat mama, care la rândul ei a anunţat de urgenţă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Cluj. Asistenţii sociali au preluat cazul, predându-l apoi poliţiei, care a început, cu tact, anchetarea suspectului.

"Din fericire, bunicul a mărturisit totul ieri poliţiei, astfel că am putut veni astăzi (n.r. - marţi, 7 aprilie) la Institutul de Medicină Legală, cu ordonanţă, ca să vedem dacă fata este în continuare virgină. Oricum, de anul trecut, de când fiul meu mi-a spus că se petreceau acolo nişte lucruri necurate, mai precis bunicul meu din partea mamei îi făcea fetiţei sex oral, noi n-am mai dat pe acolo şi am ţinut-o departe de el. De asemenea, de atunci o ţinem numai într-o consiliere psihologică, ca să uite odată tot i s-a întâmplat", a arătat mama tinerei. 

După consult, medicii legişti clujeni i-au eliberat fetiţei un certificat prin care se atestă că tânăra este în continuare virgină. Cu toate acestea, mama fetei spune că nu se va da bătută şi îşi va da bunicul în judecată, fapt pentru care a angajat deja un avocat.

"În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală şi se efectuează investigaţii pentru comiterea infracţiunii de viol şi corupere sexuală a minorului", a declarat Simona Vîrci, purtătorul de cuvânt al I.J.P. Cluj, în exclusivitate pentru ZIUA de CLUJ.

La rândul lor, surse din justiţie ne-au declarat că în urma neidentificării unor urme ale violului, ar fi posibil ca, după reevaluarea probelor existente, procurorul de caz să dispună schimbarea încadrării juridice, rămânând doar cea de corupere sexuală.

 

Comenteaza