Un bărbat mut i-a pus cuţitul în coaste unei fete de 18 ani şi a încercat s-o violeze în Gara Someşeni

Un bărbat mut i-a pus cuţitul în coaste unei fete de 18 ani şi a încercat s-o violeze în Gara Someşeni
A purtat-o prin ploaie, cu forţa, de la Expo Transilvania până pe „Cantonului”.

Ancuţa e o fată frumosă, în vârstă de 18 ani, care locuieşte împreună cu familia în comuna clujeană Răscruci. Sâmbătă, 16 mai, acesta venise ziua în amiaza mare la Cluj, pentru cumpărături, în zona Expo Transilvania.

„Tocmai dădeam să intru într-un magazin din <Groapă> şi am văzut cum un individ se-ndreaptă rapid spre mine. Acesta, fără să zică vreun cuvânt, a scos un cuţit şi mi l-a pus în coaste, după care m-a forţat să merg cu el. Mi-am dat seama imediat, după icnetele lui, că omul e mut însă, fiindcă se pare că înţelegea tot ce-i spuneam, surd nu era".

Şi aşa, pe o ploaie teribilă, bărbatul a dus-o, pe jos, până în zona Gării Someşeni unde a încercat s-o târască într-un şanţ de pe marginea stăzii. Acolo, a încercat să-i smulgă fetei hainele, într-un efort disperat de a o viola şi numai zbaterile şi ţipetele fetei l-au determinat să se răzgândească.

"Ce-ai domnule, lasă-mă-n pace! M-a strâns de gât atât de tare, că nu mai aveam aer. Atunci l-am călcat de picior, ca să-mi dea drumul, dar tot n-am scăpat", povesteşte aceasta. Văzând că nu-şi poate duce planul până la capăt, bărbatul şi-a schimbat tactica: a dus-o pe fată până pe strada Cantonului, în cartierul Someşeni, acolo unde - spune fata - acesta locuieşte împreună cu părinţii.

"Mă dureau cumplit picioarele, fiindcă individul m-a lovit rău şi, de asemenea, mă durea şi capul, că mă trăsese de păr. Odată ajunşi la el acasă i-am ameninţat pe părinţii lui că, în caz că fiul lor mă necinsteşte, treaba asta n-o să rămână aşa, fiindcă sunt domnişoară şi am să anunţ imediat poliţia. Se vede că ameninţările mele i-au speriat şi i-au spus acestuia să-mi dea drumul. Aşa, cu vânătăi peste tot şi cu picioarele umflate, am ajuns până la urmă la o ocazie şi după aceea acasă, în Răscruci."

Astăzi, tânăra, însoţită de mama ei, s-a prezentat la Secţia II de poliţie din Cluj-Napoca şi a povestit autorităţilor calvarul prin care a trecut, după care poliţiştii au sfătuit-o să meargă şi la I.M.L. Însă, ajunsă acolo, medicii legişti nu au descoperit pe corpul fetei urme vizibile de violenţă. Fapt care nu le-a împiedicat pe cele două femei să se întoarcă la secţie şi să întocmească plângere penală împotriva bărbatului agresiv.

Comenteaza