Un bărbat terorizează locuitorii dintr-un cartier din Cluj-Napoca. Sparge geamuri, rupe porţi, agresează femeile

Un bărbat terorizează locuitorii dintr-un cartier din Cluj-Napoca. Sparge geamuri, rupe porţi, agresează femeile

Locuitorii din cartierul Plopilor din Cluj-Napoca sunt terorizaţi de un bărbat care sparge geamuri, rupe porţi şi agresează femeile. Poliţiştii au deschis cinci dosare penale şi au aplicat 16 amenzi, din 2018 până în prezent.

IPJ Cluj a transmis, miercuri, date despre acţiunile întreprinse în cazul unui bărbat care terorizează locuitorii din cartierul Plopilor.  

”În perioada 2018 – 2022, sub coordonarea unităţii de parchet, au fost instrumentate 5 dosare penale, sub aspectul infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Totodată, în perioada de referinţă, ca urmare a sesizărilor efectuate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, poliţiştii au aplicat un număr de 16 sancţiuni contravenţionale, iar în cazul a 5 intervenţii ale poliţiştilor, persoana a fost internată nevoluntar într-un centru medical”, a transmis IPJ Cluj.  

 
Sursa citată a precizat că, în situaţiile sesizate, în funcţie de aspectele constatate, poliţiştii au luat măsurile legale, fiind întocmite dosare penale şi aplicate sancţiuni contravenţionale.  Potrivit presei locale, de ani de zile, bărbatul terorizează locuitorii din cartier - sparge geamuri, rupe porţi şi agresează femeile.  

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza