Un britanic a rămas fără 2 milioane de euro după ce a vrut să vândă criptomonede unor români. Suspecții, aduși la sediul IPJ Cluj

Un britanic a rămas fără 2 milioane de euro după ce a vrut să vândă criptomonede unor români. Suspecții, aduși la sediul IPJ Cluj

Un cetățean britanic de 35 de ani a rămas fără 2 milioane de euro după ce ar fi vrut să vândă 41,69 de criptomonede unor români. 

“În urma celor 3 percheziții domiciliare efectuate ieri, 21 septembrie, de către polițiștii IPJ Cluj – cu sprijinul polițiștilor Direcției de Investigații Criminale, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, în municipiul București și județul Mureș, au fost descoperite și ridicate înscrisuri, telefoane mobile și o cutie de ambalare a unui dispozitiv de tip portofel digital.

De asemenea, au fost descoperite și ridicate instrumente concepute sau adaptate în scopul clonării cardurilor bancare – skimming, medii de stocare, cartele SIM, dar și o armă din categoria celor supuse autorizării, urmând a se stabili respectarea prevederilor legale de deținere.

Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii aprilie 2021, un cetățean britanic, de 35 de ani, care intenționa să vândă 41,69 de criptomonede, prin intermediul unei tranzacții directe, fără utilizarea unei platforme de tranzacționare, ar fi stabilit o legătură cu un grup de bărbați din municipiul București și din județul Mureș. Din grupul respectiv ar fi făcut parte și un bărbat, de 48 de ani,  identificat drept intermediar pentru clientul principal al criptomonedelor”, a transmis IPJ Cluj.

Sub pretextul realizării tranzacției, acesta i-ar fi solicitat cetățeanului britanic crearea unui cont pe o platformă online, de tipul unui portofel digital care înregistrează tranzacțiile securizat, unde să transfere criptomonedele în cauză, urmând ca, ulterior, să fie finalizată tranzacția. La câteva zile după acea întâlnire, bărbații ar fi revenit, context în care ar fi reușit preluarea fără drept a datelor de înregistrare în portofelul digital al britanicului, după care ar fi realizat un transfer fraudulos în valoare de 41,69 de criptomonede.

La scurt timp, bărbatul de 48 de ani ar fi menționat că se întoarce în câteva momente cu contractul de vânzare-cumpărare, fără a reveni. În baza investigațiilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au constatat că volumul integral al criptomonedelor respective ar fi fost fragmentat, prin numeroase transferuri efectuate către diverse portofele digitale. 
 Au fost puse în aplicare 4 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în vederea audierii. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din Poliția Română.

Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Mureș și Prahova.  
În cauză sunt continuate cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. Reamintim că activitățile au avut loc într-un dosar penal privind sâvârșirea infracțiunilor de fraudă informatică, acces ilegal la un sistem informatic și tăinuire.

La momentul săvârșirii infracțiunilor, prejudiciul cauzat a fost evaluat la aproximativ 2.000.000 de euro. 

Comenteaza