Video Foto Un clujean a dat 9.000 de lei la licitație pentru 15 minute la cafea cu primarul Emil Boc. Actorul Bob Rădulescu: „Premieră absolută”

Un clujean a dat 9.000 de lei la licitație pentru 15 minute la cafea cu primarul Emil Boc. Actorul Bob Rădulescu: „Premieră absolută”
| Foto: Foto dreapta: Captuă video Facebook - Pașcu Luanna

1.800 de euro, atât l-a costat pe un bărbat din Cluj o cafea cu primarul Emil Boc. Toți banii vor fi donați în scop caritabil pentru copii.

Un bărbat din Cluj a licitat, marți, cu ocazia Sfântului „Moș” Nicolae, 9.000 de lei pentru discuție liberă timp de 15 minute la cafea alături de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Licitația a avut loc la un eveniment caritabil organizat la Casino Centrul de Cultură Urbană, iar strângerea de fonduri a pentru casa de tip familial „Căsuța Bucuriei” din Cluj-Napoca. Licitația pentru o cafea cu primarul a pornit de la suma de 500 de lei.

Actorul clujean Bogdan Bob Rădulescu a fost uimit de suma pentru care s-a adjudecat discuția cu Emil Boc și a afirmat că este o premieră.

S-a mai licitat și pentru o cină cu antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, masă cara s-a adjudecat pentru suma de 5.000 de lei.

Asociația „Căsuța Bucuriei” este o instituție non-guvernamentala din Cluj, care oferă din anul 2015, găzduire pentru copii și tineri din sistemul de protecție până la terminarea studiilor în casa de copii „Căsuța Bucuriei”, după care aceștia sunt ajutați să-și găsească un loc de muncă.

Comenteaza