Un clujean într-o funcţie importantă la Academia Naţională de Informaţii

Un clujean într-o funcţie importantă la Academia Naţională de Informaţii
Profesorul universitar Adrian Ivan a fost numit coordonator al Şcolii Doctorale a Academiei Naţionale de Informaţii (ANI). El va avea misiunea ingrată de a reda credibilitatea unei instituţii devenită în ultimii ani o veritabilă fabrică de diplome de doctorat.

„În şcolile doctorale normale s-au făcut şi lucruri foarte bune. Nu trebuie confundate câteva plagiate cu munca grea de coordonare a doctoratelor. Probabil am fost selectat datorită profilului meu constructor instituţional, sunt director al Departamentului de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană, fondator al Şcolii Doctorale de Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), datorită relaţiilor mele cu lumea academică naţională şi internaţională.

Acolo, la ANI, există oameni de mare valoare, cfei cu probleme au plecaz, au rămas oameni de mare performanţă. Mi-e greu să spun acum că voi reforma instituţia, pentru aşa ceva e nevoie de două mandate. Dacă voi obţine, prin concurs, postul de director, voi avea un prim mjandat de patru ani. Cu certitudine voi propune recrutarea de coordonatoiri de doctorate din domenii conexe domeniului intelligence, cum ar fi securitatea cibernetică, ştiinţe politice, economie, domenii clasice, dar necesare domeniului intelligence", a spus Ivan.

El susţine că noua sa activitate nu-l va face să-şi abandoneze actualele proiecte profesionale. „Voi avea un program flexibil, voi merge la Bucureşti de câte4 ori va fi nevoie, câteva zile pe săptămână, sau pe lună. Nu porezenţa mea acolo zi de zi va face rezultate, important va fi să reuşesc să-mi impun filozofia mea managerială. Nu renunţ la proiectele mele de la UBB, norma mea de bază va rămâne aici, voi conduce în continuare Departamentul de Studii Internaţionale. Eu sunt civil, nu mă duc acolo ca militar. Dacă eu voi reuşi, va reuşi tot învăţământul românesc, pentru că nu e în regulă ca o instituţie de asemenea importanţă să aibă probleme de imagine", a explicat Ivan.

 

Etichete
Comenteaza