Video Un leu şi un lup din Ucraina au ajuns în România după un drum de 4 zile/ Animals International, apel către Guvern

Un leu şi un lup din Ucraina au ajuns în România după un drum de 4 zile/ Animals International, apel către Guvern
| Foto: Facebook/Animals International - Romania

Leul Simba, salvat din Zaporizhia, şi lupul Wally au ajuns într-o grădină zoologică din România, după un drum de patru zile, "plin de pericole, obstacole și de birocrație excesivă la granițe".

"După 4 zile de drum plin de pericole, obstacole și de birocrație excesivă la granițe, leul Simba salvat din Zaporizhia (Ucraina), însoțit de lupul Wally, au ajuns la Rădăuți", transmit reprezentanții organizaţiei Animals International România.

Conform acestora, convoiul a fost întârziat cu o zi pentru că animalele mari pot intra în România doar pe la Halmeu, Satu-Mare, iar ruta ocolitoare, plus timpul pierdut la graniţă puteau costa viaţa animalelor, motiv pentru care organizația cere Guvernului să permită trecerea animalelor mari și pe la Vama Siret.

"Aceasta rută ocolitoare plus timpul pierdut la graniță puteau costa viața animalelor. Rugăm Guvernul României să permită trecere animalelor mari și pe la Vama Siret.

Acțiunea a fost posibilă cu efortul comun al Animals Without Frontiers, Casa lui Patrocle, Animals International și al unor persoane private din Ucraina și din UK.

În continuare, vom face toate eforturile posibile pentru ca aceste animale care au trăit în captivitate să ajungă în sanctuare similare cu mediul lor natural", au mai transmis reprezentanţii organizaţiei.

video: Facebook/Grădina Zoologică Rădăuți

Comenteaza