Un poliţist beat a ucis o femeie, cu maşina

Un poliţist beat a ucis o femeie, cu maşina
Un poliţist a fost vineri autorul unui accident mortal.

Un poliţist local din Beliş a ucis vineri cu maşina proprietate personală o femeie din comună. Din informaţiile noastre, acestea avea alcoolemie foarte mare, de două grame la mie. Bărbatul a lovit femeia cu maşina, iar echipajul SMURD sosit la locul accidentului a încercat să o resusciteze, dar fără succes.

Producerea accidentului a fost confirmată,pentru ZIUA de CLUJ, de primarul din Beliş, Viorel Crainic. "Eram la Cluj, dar am aflat şi eu de accident. Este un coleg al nostru din primărie, unul dintre cei trei poliţişti locali. Avea într-adevăr alcoolemie, nu ştiu exact cât, dar e clar că el e vinovat. Îl vom suspenda din funcţie automat. O cunoşteam şi pe femeie, are peste 70 de ani, cred că 78", a spus Crainic.

"Un bărbat de 54 de ani din comuna Beliş, în timp ce circula pe şoseaua DC 121, pe raza localităţii sale de domiciliu, a surprins şi accidentat o femeie de 71 de ani, care s-a angajat în traversare fără să se asigure. Accidentul s-a soldat cu decesul femeii şi accidentarea şoferului, care s-a lovit şi de un stâlp. Testat cu aparatului etilotest, poliţiştii au stabilit că bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Continuăm cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului", a declarat Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei clujene.

Comenteaza