Un procuror clujean vrea să fie şef la DNA

Un procuror clujean vrea să fie şef la DNA
Un procuror clujean şi-a depus dosarul pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Şapte persoane şi-au depus candidatura pentru această funcţie, între acestea Ioan Irimie, de la DNA Cluj. Acesta va fi intervievat în 23 octombrie, la ora 15, conform anunţului Ministerului Justiţiei. Toţi cei şapte vor fi intervievaţi în 23 şi 24 octombrie, la sediul Ministerului Justiţiei.

Ioan Irimie a fost şef al Serviciului Teritorial Cluj al DNA, dar a fost revocat din funcţie în 2005 de către procurorul clujean Daniel Morar, ajuns în funcţia de şef al Direcţiei Anticorupţie. De atunci, postul a fost ocupat de Laura Oprean, iar Irimie a ajuns la Tribunalul Sibiu, unde a deţinut funcţia de prim-procuror, iar ulterior s-a întors la Cluj, pe funcţia de procuror.

Actualul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este procurorul clujean Daniel Morar. Acesta a fost numit procuror şef al DNA în august 2005, pentru un mandat de trei ani, iar în februarie 2009 a fost reînvestit pentru încă un mandat. În 12 august mandatul acestuia a fost prelungit cu şase luni.

Ieri a expirat termenul pentru depunerea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Toţi candidaţii înscrişi la cele două funcţii şi-au depus proiectele până ieri, anunţă Ministerul Justiţiei.

 

Comenteaza