Un profesor de la FSEGA, dat afară pentru că ar fi cerut unei studente să facă sex cu el în schimbul trecerii examenului VIDEO

Un profesor de la FSEGA, dat afară pentru că ar fi cerut unei studente să facă sex cu el în schimbul trecerii examenului VIDEO
Profesorul Ilie Parpucea va fi exclus din Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor pentru comportament "inadmisibil şi reprobabil" după ce ar fi cerut unei studente să facă sex cu el în schimbul trecerii unui examen.

"Decanatul şi Colegiul Consiliului Profesoral al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor au iniţiat procedura de excludere din Universitatea Babeş-Bolyai a profesorului Ilie Parpucea, pentru comportament inadmisibil şi reprobabil", se arată într-o informare a Universităţii "Babeş-Bolyai".

Profesorul ar fi ademenit-o pe o studentă într-o cameră de cămin unde i-a cerut să întreţină relaţii sexuale cu el. Este vorba de căminul Economica I, a cărei administratoare, Elena Filip, şi-a dat demisia în urma încălcării regulamentului, cel puţin aceasta arată UBB. Motivul demisiei - "folosirea ilegală a spaţiului dintr-un cămin studenţesc de către cadrul didactic menţionat", conform UBB. Studenta l-a filmat pe profesor cu o cameră ascunsă iar acesta, confruntat cu  materialul video, a recunoscut fapt.

Imaginile au fost prezentate de PRO TV.

 

 

Comenteaza