Un secretar de stat în Ministerul Culturii îşi dă demisia ca să se ocupe de cursurile la facultatea din Cluj

Un secretar de stat în Ministerul Culturii îşi dă demisia ca să se ocupe de cursurile la facultatea din Cluj
Un secretar de stat din Ministerul Culturii şi-a dat demisia din funcţie ca să se ocupe de proiectele de la facultatea unde este conferenţiar, la "Babeş-Bolyai", proiecte despre care spune că sunt "esenţiale pentru cariera universitară".

Vasile Timiş şi-a dat demisia din funcţia de secretar de stat în Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, el precizând că a luat această decizie "din motive personale, nu politice".

"Din motive pur personale, în cursul zilei de ieri (23 februarie 2012) mi-am scris demisia din funcţia de secretar de stat în Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, înregistrată cu numărul 238/VT/ 23,02,2012, iar în această dimineaţă i-am înaintat-o premierului Ungureanu. Precizez clar faptul că demisia mea are la baza motive personale, nu politice", a precizat Vasile Timiş.

El a arătat că, în calitate de conferenţiar universitar doctor la catedra de Didactica Ştiinţelor Socio-Umane, din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj, are în derulare "o serie de proiecte, esenţiale pentru cariera sa univesitară".

"Totodată, rămân, pe mai departe, membru al PDL - filiala Maramureş", a adăugat Vasile Timiş.

Comenteaza