Un student a agresat un supraveghetor, după ce a fost prins copiind la examen. Polițiștii cercetează cazul

Un student a agresat un supraveghetor, după ce a fost prins copiind la examen. Polițiștii cercetează cazul

Un incident grav a avut loc în timpul unui examen susținut în cadrul unei instituții de învățământ superior.

„În data de 20 iunie a.c., în jurul orei 18.00, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la producerea unui incident în cadrul unui examen susținut la o instituție de învățământ superior din municipiu.

Din primele verificări rezultă că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 12.30, în timpul desfășurării unei evaluări scrise, o persoană aflată în exercitarea atribuțiilor de supraveghere a examenului ar fi fost agresată fizic, după ce a semnalat o posibilă tentativă de fraudare.

În fapt, supraveghetorul a observat un candidat care ar fi utilizat un dispozitiv de tip smartwatch și i-ar fi solicitat acestuia predarea obiectului până la finalizarea testului. În acel moment, candidatul ar fi devenit agresiv, manifestând un comportament violent, agresându-l.

Totodată, persoana bănuită de comiterea agresiunii ar fi purtat în momentul incidentului o uniformă specifică Poliției Locale", transmit reprezentanții IPJ Cluj. 

Polițiștii desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
 
 

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .