Un tânăr din Cluj a înjunghiat două persoane în noaptea de Revelion

Un tânăr din Cluj a înjunghiat două persoane în noaptea de Revelion

Un tânăr de 26 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unui conflict violent care a avut loc la finalul anului trecut, în Turda

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, incidentul s-a petrecut pe 31 decembrie 2024, pe fondul consumului de alcool, și a implicat un bărbat de 37 de ani și o femeie de 39 de ani.

Conform anchetei, altercația a început între tânăr și cei doi, escaladând rapid. Polițiștii au stabilit că, după ce conflictul inițial s-a încheiat, tânărul s-a deplasat la locuința acestora, unde a pătruns fără drept. Ulterior, el le-ar fi provocat celor doi leziuni cu un obiect tăietor-înțepător.

De asemenea, în timpul altercației, tânărul s-ar fi rănit singur, având nevoie de îngrijiri medicale. După incident, acesta a fost internat involuntar într-o unitate medicală pentru evaluare psihiatrică.

După externare, la data de 8 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au dispus reținerea sa pentru 24 de ore. Astăzi, 9 ianuarie, Judecătoria Turda a emis un mandat de arestare preventivă pe 30 de zile.

Cercetările sunt în desfășurare, tânărul fiind investigat pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu. 
 

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .