Un veteran de război din Dej la aniversarea a 100 de ani: "Să fiţi optimişti!" VIDEO

Un veteran de război din Dej la aniversarea a 100 de ani:
Veteranul de război Vasile Roman din Dej a împlinit ieri 100 de ani. Bărbatul vorbeşte fluent limba germană, bea la fiecare masă câte un păhărel de ţuică şi spune că nu îl supără decât durerile de la un picior.

Vasile Roman are 100 de ani, dar văzându-l pe drum nu i-ai putea da mai mult de 80 de ani pentru că arată foarte bine. De mai bine de o jumătate de secol locuieşte singur, însă s-a descurcat fără probleme cu ajutorul celor doi copii ai săi. Stilul sănătos de viaţă, greutăţile prin care a trecut, dar şi sprijinul familiei au contat decisiv în atingerea acestei incredibile vârste: 100 de ani.

La această vârstă, Vasile Roman se deplasează fără probleme şi încă merge la magazin şi face cumpărături. S-ar da chiar şi pe bicicletă, numai că fiul său i-a furat roţile vehiculului pentru a evita o tragedie. "Până la 98 de ani, adică în urmă cu doi ani, el mergea cu bicicleta kilometri întregi. Într-o dimineaţă i-am luat roţile de la ea de frică să nu păţească ceva", a povestit fiul bărbatului.

Roman spune că în ciuda vârstei sale, nu a avut probleme de sănătate şi mai mult decât atât, nu a fost niciodată bolnav. "Mă simt foarte bine, mă doare un picior. Care-i secretul? Eu numai un lucru vă spun: să fiţi optimişti! Să nu fiţi pesimişti! E mare lucru, să ştiţi... să fi cumpătat în toate! Bolnav? Nu am fost niciodată, nici măcar o injecţie nu am luat de când sunt", a povestit
sărbătoritul.

Bărbatul în vârstă de 100 de ani nu şi-a uitat niciodată trecutul militar. În anul 1936 a fost recrutat şi încorporat în Regimentul 81 Infanterie Dej. Tot în acea perioada a ajuns şi la Şcoala de Subofiţeri de Infanterie din Braşov, şcoală pe care a absolvit-o doi ani mai târziu. Între anii 1941 şi 1944 a luptat pe frontul de Est la Regimentul 10 Dorobanţi, pentru ca mai apoi să schimbe tabăra şi să activeze pe frontul de Vest la Batalionul 2 Antitanc.

"Am fost împuşcat de două ori. Am fost ofiţer, am fost comandant de pluton de tunuri anticar. Am fost în amândouă părţile - şi în est şi în vest. Am luptat şi contra ruşilor şi contra germanilor", a spus veteranul de război.

Pe 9 mai 1945, Roman a fost lăsat la vatră. Pentru întreaga sa activitate, acesta a fost decorat cu "Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial". Douăzeci şi cinci de ani mai târziu, în anul 1970, Roman s-a pensionat şi a lucrat timp de 10 ani ca administrator la "Satul de Vacanţă" din Neptun.

Bărbatul recunoaşte că bea câte un păhărel de ţuică la fiecare masă, iar la prânz mai preferă şi un pahar de vin. Ieri, Roman a avut şi cu cine să închine. Întreaga casă de pe strada Bogdan Petriceicu Haşdeu din Dej s- a umplut de musafiri. Primarul oraşului Dej, Morar Costan l-a vizitat şi i-a acordat o plachetă aniversară în semn de respect şi recunoaştere pentru patriotismul şi  sacrificiul de care a dat dovadă pe parcursul vieţii sale. De la petrecerea centenară nu au lipsit nici Şeful de Stat Major Dr. colonel Dumitru Buda sau Mărioara Rebăltescu, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război - Filiala Dej. Aceştia i-au acordat sărbătoritului o diplomă pentru întreaga sa activitate militară. Vizibil emoţionat, Roman a închinat un pahar de vin cu invitaţii săi şi s-a pus pe povestit. Nu oricum, ci într-o germană perfectă.

Acest eveniment a avut loc la mai puţin de o săptămână de la aniversarea părintelui Alexandru Nicula, tot din Dej, care şi el a împlinit veritabila vârstă de 100 de ani de viaţă. Sărbătorit la biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Dej, Nicula a primit de la Prea Sfinţitul Florentin Crihălmeanu diploma şi medalia "Sfântul Iosif", cea mai înaltă distincţie a Eparhiei de Cluj-
Gherla. Totodată, primarul Morar Costan i-a înmânat o diplomă şi o plachetă aniversară.

Etichete
Comenteaza