Unde îşi petrec VIP-urile clujene sărbătorile

Unde îşi petrec VIP-urile clujene sărbătorile
Majoritatea personalităţilor clujene vor rămâne de Crăciun şi de Revelion acasă, alături de familie. Cei care aleg o vacanţă peste hotare se îndreaptă, în general, spre Austria.
Universitarii, oamenii de afaceri, sportivii, dar şi politicienii clujeni îşi vor petrece în acest an sărbătorile alături de familie şi de prieteni. Majoritatea preferă să fie în ţară de Crăciun, iar pentru Revelion aleg destinaţii ca Singapore, Paris, Austria sau Italia.

Andrei Marga, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj - “De Crăciun reunim familia şi ascultăm muzică în cea mai bună interpretare de până acum: Pavarotti, Sutherland, Von Otter, Nedrebko, Gheorghiu şi alţi mari interpreţi. O să petrecem Crăciunul acasă, la Cluj. Între Crăciun şi Anul Nou lucrăm, iar de Anul Nou vom face o reuniune la unul dintre colegii de la Studii Europene împreună cu opt familii.”

Sorin Apostu, primar Cluj-Napoca – “Voi petrece Crăciunul şi Revelionul în familie. Încerc să recuperez timpul pe care nu l-am acordat în acest an copiilor mei. Vom merge şi la colindat. Avem o listă lungă de prieteni, pe care trebuie să îi colindăm.”

Alin Tişe, preşedinte Consiliul Judeţean Cluj - “De Crăciun sunt acasă cu familia, ca de obicei, iar după Crăciun voi merge şapte zile în afara ţării, în Austria, într-o staţiune unde se schiază şi sunt şi băi termale.”

Florin Stamatian, prefectul judeţului Cluj - “O să petrec sărbătorile în familie, fiind proaspăt bunic. O să petrecem Crăciunul cu nepoata noastră de o săptămână. O să mergem la Bucureşti la fiul meu şi o să sărbătorim Crăciunul în familie. Vom sta în jurul pomului de Crăciun acolo unde este cel mai important personaj al familiei acum. De Revelion o să rămânem tot acolo.”

Marius Bojiţă, preşedinte UMF - “De Crăciun merg un pic la munte, în Apuseni, ca să mă aerisesc şi la propriu, şi la figurat, iar Revelionul o să îl petrec la un restaurant din Cluj împreună cu nişte prieteni, ca să întâmpin Noul An cu prietenie.”

Mircea Bârsan, preşedintele Colegiului Medicilor Cluj - “O să petrec sărbătorile la nepoatele mele, în Bucureşti.”

Mihai Lucan, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal - “Voi petrece sărbătorile cu familia acasă. E un moment în care îmi fac programul pentru anul următor şi în care ne întâlnim cu toţii, chiar dacă o parte din familia mea este în Bucureşti. Căutăm să ne liniştim şi să ne încărcăm pentru anul următor.”

Andrei Cionca, CEO Casa de Insolvenţă Transilvania - "De Crăciun voi lua loc în jurul bradului împreună cu familia, la Braşov, unde personajul principal va fi fiul meu, în vârstă de doar trei luni, iar de Anul Nou sper să fie zăpadă, pentru a o putea învăţa pe fiica mea să schieze în Poiana Braşov. Sărbătorile le dedic, ca în fiecare an, exclusiv familiei."

Radu Lotrean, managing partner Casa de Insolvenţă Transilvania - "De Crăciun voi fi la SIbiu, alături de familie, iar de Anul Nou voi merge cu un grup de prieteni în Zillertal, în Austria."

Marius Bejan, asociat Coratim - “De Crăciun o să fiu acasă cu familia. De Revelion o să fiu în Italia, iar apoi în Austria. În Italia mergem într-o localitate mică lângă Vicenza, Padova, care e cea mai frumoasă zonă din Italia, în opinia mea. Revelionul îl petrec în fiecare an în alte ţări. Anul trecut am fost la căldură, în Singapore. O să petrecem cu copiii şi cu mai mulţi prieteni.”

Daniel Dumitraş, asociat Coratim - “De Crăciun şi de Revelion voi fi acasă cu familia. Anul trecut am fost de Revelion în Asia, în Singapore, însă în acest an am luat decizia să fiu acasă cu părinţii mei, care sunt în vârstă, şi să petrecem în linişte. Am considerat că părinţii mei merită lucrul ăsta.”

Claudiu Niculescu, fotbalist “U” Cluj - “Crăciunul o să îl petrec acasă cu familia, iar de Revelion o să merg la munte, undeva pe Valea Prahovei. Sărbătorile le petrec, de obicei, în ţară.”

George Florescu, fotbalist Alania Vladikavkaz - “Pe 25 decembrie o să plec la Viena şi o să petrec seara de Crăciun acolo, iar pe 26 decembrie o să merg la Livigno, în Italia, la schi, unde o să petrec Revelionul, iar pe 2-3 ianuarie mă voi întoarce.”

Eduard Stăncioiu, portar la CFR Cluj - “Crăciunul o să îl petrec cu familia mea în Curtea de Argeş, iar Revelionul îl voi petrece cu iubita în Singapore şi în Paris.”

Magdalena Paraschiv, handbalistă “U” Jolidon, medaliată cu bronz la Campionatele Europene - “De Crăciun sunt în Cluj cu socrii şi cu soţul meu, iar de Revelion vor venit în vizită nişte prieteni buni de la Deva.”

Mihaela Tivadar, handbalistă “U” Jolidon, medaliată cu bronz la Campionatele Europene - “Crăciunul o să îl petrec în familie şi o să mergem la colindat cu nişte prieteni, iar de Revelion o să merg la o cabană la Beliş cu prietenii.”

Mircea Cristescu, director executiv “U” Mobitelco - “Crăciunul o să îl petrec acasă în familie, iar Revelionul o să îl petrec în afara Clujului, la un prieten.”

Marius Nicoară, senator PNL - “Voi fi cu toată familia de Crăciun, iar a doua zi o voi petrece cu prietenii. De Revelion voi fi cu prietenii şi o parte din familie. Nu pot să spun că o să plec undeva pentru că austeritatea se simte şi la parlamentari.”

Vasile Dâncu, sociolog - “Rămân acasă de sărbători. Voi petrece cu prietenii, o să citesc, scriu şi îmi fac planuri pentru anul următor. Nu plec nicăieri. Revelionul îl fac în aceeaşi formulă ca în ultimii 10-15 ani, cu prietenii mei Ioan Rus şi Vasile Puşcaş. În primul rând, o să scriu pentru că îmi pregătesc un volum de eseuri.”

Ioan Rus, PSD - “Am mari planuri de sărbători. Am plecat deja la mine la cabană şi am tăiat porcul. Mi-am luat două genţi cu cărţi, citesc şi mă uit la filme la televizor. De Revelion o să stau cu familia şi prietenii.”

Vasile Leordean, preşedinte al companiei de confecţii Flacăra-LCS Conf - “Eu o să stau acasă. Am un nepot student în Anglia şi vreau să stau cu el. Facem Crăciunul în familie. Rămân în ţară şi de Revelion.”

Radu Şter, acţionar Imofinance - “Voi petrece sărbătorile cu familia.”

Laszlo Attila, viceprimar - “O să petrec sărbătorile în familie. În 24 decembrie o să fiu acasă, iar în 25 decembrie la părinţi. De Revelion vom merge la nişte prieteni.”

Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj - “ În seara de Crăciun şi în prima zi voi fi acasă, în familie. În a doua zi de Crăciun o să năşim o fetiţă la Dej, iar de Revelion probabil că o să mergem la o cabană lângă Cluj.”

Mircea Ilea, om de afaceri - “O să plec la schi în Austria de Revelion, iar Crăciunul o să îl fac acasă.”

Călin Mitică, acţionar majoritar Remarul 16 Februarie - “Eu o să mă duc de Crăciun şi de Revelion la Poiana Braşov, la un hotel, cu familia.”

Vasile Vita, director general Vitacom - “De Crăciun voi rămâne acasă, iar de Revelion voi pleca în Austria, la schi, împreună cu familia.”

Ioan Aşchilean, preşedintele ACI Cluj - “Doar în familie o să petrec sărbătorile. O să fiu cu părinţii, cu fraţii la Cluj şi în Berind. Tot anul am fost plecaţi cu contracte, cu lucrări, şi acum este timpul să rămânem în familie.”

Comenteaza