Ungaria acuză România că îi poluează râurile. Mii de sticle de plastic, papuci, deşeuri menajere, televizoare trec graniţa pe râuri în jos

Ungaria acuză România că îi poluează râurile. Mii de sticle de plastic, papuci, deşeuri menajere, televizoare trec graniţa pe râuri în jos
| Foto: Getty Images

Covoare de gunoaie au fost duse de ape în ultimele zile peste graniţă, în Ungaria, conform autorităţilor de acolo. Ungaria ceruse anterior statelor vecine din amonte, Ucraina şi România, să oprească poluarea cu deșeuri, transmite Reuters.

Până luni, unităţile de eliminare a deşeurilor plutitoare au îndepărtat 500 de metri cubi de pe râurile Tisa şi Someş, a declarat Gabriella Siklos, purtătoare de cuvânt a Direcţiei pentru gestionarea apelor din Ungaria. Sticle de plastic ajung în apele Tisei din Ucraina şi pe râul Someş care curge din România, a spus Gabor Molnar, inginer în cadrul direcţiei, adăugând că deşeurile sunt numărate de colegii săi situaţi în amonte, la intrarea în Ungaria, transmite Agerpres.

"La Tivadar (un sat de pe Tisa), 50-70 de sticle ajung în continuare în fiecare minut, iar cifre similare sunt pe râul Someş", a declarat el. În timp ce o mare parte din resturile care curg în aval sunt materiale organice luate de ape la creşterea nivelului râurilor, Molnar a precizat că există şi deşeuri menajere, inclusiv papuci şi chiar televizoare, alături de sticle de plastic.

Deşeurile plutitoare aduse de ape la graniţa Ungariei la sfârşitul săptămânii trecute au impus desfăşurarea echipelor însărcinate cu eliminarea acestora pentru a şasea oară în ultimul an şi jumătate, a notat Siklos, adăugând că această cantitate de resturi a fost similară cu cea din cazurile anterioare.

În luna iulie a anului trecut, preşedintele Ungariei, Janos Ader, a solicitat Ucrainei şi României să stopeze poluarea celor două râuri importante care curg pe teritoriul Ungariei, după ce inundaţiile au provocat "covoare murdare" din sticle de plastic de la vecinii săi, notează Reuters. Ader a cerut celor doi şefi de stat să le solicite autorităţilor din ţările lor să rezolve problema.

Comenteaza