Ungurii şi-au prezentat oferta de turism în Cluj

Ungurii şi-au prezentat oferta de turism în Cluj
Reţeaua ungară de hoteluri Hunguest, care deţine un hotel şi în România, şi-a prezentat astăzi oferta la Cluj, într-un "roadshow" care ajunge mâine în Miercurea Ciuc, iar în toamnă - în Bucureşti şi Moldova.

Oferta a fost prezentată de Oficiul de Turism al Ungariei, care şi-a deschis biroul din România la Cluj, încă din 1997, în Sigma Center. "Foarte multe dintre agenţiile de turism cu care se ajunge în Ungaria au sediul la Cluj", explică reprezentantul oficiului din Cluj, Julia Soos. "Ungaria e o destinaţie foarte bună de weekend pentru românii din Transilvania pentru că se ajunge repede. Din Bucureşti se ajunge cu avionul, dar multă lume preferă litoralul", a spus ea.

La prezentările de astăzi a fost prezent şi consulul general al Ungariei la Cluj, Szilagyi Matyas. Conform acestuia, cei mai mulţi turişti din Ungaria vin din România.

La prezentările de astăzi de la Cluj şi-au promovat ofertele opt reprezentanţi ai hotelurilor din reţeaua Hunguest, dar şi agenţii de turism.

De menţionat, conform unui raport remis la începutul acestei săptămâni de Direcţia Regională de Statistică din Cluj, Ungaria a coborât o poziţie din postura de ţară cu cei mai mulţi turişti la Cluj: astfel, în primul trimestru cei mai mulţi turişti străini au venit la Cluj din Italia - peste 1.800 şi Ungaria - aproape 1.600.

În primele 11 luni ale anului trecut de exemplu, prima poziţie a topului a fost ocupată de Ungaria cu  11.230 de turişti, urmată de Italia - 7.143 turişti şi Germania - 6.571 turişti.

Etichete
Comenteaza